La Timișoara ajung, joi, primele vaccinuri antigripale din campania gratuită de vaccinare inițiată de Ministerul Sănătății. Acestea vor fi distribuit medicilor de familie, care vor începe efectiv campania luni, 19 noiembrie.
În Timiș va sosi joi prima tranșă de 9.000 doze de vaccinuri antigripale, din care 60 sunt repartizate de Ministerul Sănătății instituțiilor ce aparțin Ministerului Administrației și Internelor. Restul va fi repartizat medicilor de familie care au trimis în timp util catagrafiile cerute anterior.
Ministerul Sănătății recomandă ca de această primă tranșă de vaccinuri să beneficieze, cu prioritate, persoanele cu afecțiuni cronice, gravidele și persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Vaccinarea propriu-zisă poate începe de luni, 19 noiembrie. Pentru județul Timiș s-au de 40.000 de doze de vaccin antigripal, care vor veni în tranșe stabilite de Ministerul Sănătății.
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…