Categories: Invatamant

Premii internationale pentru Universitatea Politehnica

Universitatea Politehnica a participat, la începutul lunii noiembrie, la târgul internaţional iENA Nuremberg, „Ideas – Inventions – New products”, dedicat invenţiilor, în special celor create de tineri. Au fost prezentate aproximativ 750 de invenții individuale. UPT a venit acasă cu două premii.

Universitatea Politehnica, împreună cu SC Savprod SRL, a câştigat medalia de aur la categoria „universităţi” şi una dintre cele opt medalii de glorie pentru invenţia „Proces și echipament de curățare a unui pat fluidizat circulant pentru arderea de combustibili solizi, cu captare de CO2 și de gaze arse”. Este o certificare a tehnologiilor verzi propuse, tehnologie negativă de CO2, remarcabilă și relevantă.

„Seara târziu am aflat vestea şi am fost chemaţi pentru onoruri. Premiul câştigat este o recunoaştere a curajului de a risca şi de a dezvolta noi produse, de a sprijini tinerii cercetători, precum şi pentru perseverenţă şi speranţa în schimbarea modului de a privi cercetarea în cadrul comunităţii știinţifice din universitate şi din România”, spune prof. dr. ing. habil. Ioana Ionel, de la Facultatea de Mecanică a UPT. Tot în cadrul târgului, Universitatea Politehnica a prezentat proiectele AIRQ, PRACTICOR şi TRANSAIRCULTUR.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

12 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

12 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

14 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

14 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

16 ore ago