Categories: Economic

Romstrade a ramas fara contractul pentru Nadlac-Arad

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a reziliat contractul pentru lotul 1 al autostrăzii Nădlac – Arad. Construcția acestuia fusese câștigată la licitație de asocierea SC Romstrade SRL – Monteadriano Engenharia e Construcao SA – SC Donrep Construct SRL.

În 8 noiembrie, CNADNR a transmis înştiinţarea de reziliere a contractului în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 15.2 din Condiţiile Speciale ale Contractului. „Decizia a fost luată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor, în principal în ceea ce priveşte progresul înregistrat în derularea lucrărilor, dar şi referitor la alte deficienţe constatate”, precizează CNADNR.

Lotul 1 din autostrada Nădlac – Arad, cu o lungime de 22 kilometri, trebuie executat de asocierea româno-portugheză Romstrade – Monteadriano Engenharia e Construcao – Donrep Construct, pentru suma de 115,8 milioane de euro. Directorul general al CNADNR, Mircea Pop, a precizat că motivul principal al rezilierii contractului este reprezentat de întârzierile în execuție, proiectul fiind în prezent la stadiul de 20%, față de 70%, cât ar fi fost indicat. Romstrade, firma care conduce asocierea pentru construcția lotului 1, îi aparține lui Nelu Iordache.

Share
Published by
editor

Recent Posts

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

43 de minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

45 de minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

55 de minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago