Cluburile Lions Timişoara şi Iris Timişoara au convins mai multe companii cu nume să sprijine achiziţia unui aparat important în prevenirea mortalității infantile. Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” a primit, în urma acestei acțiuni a „leilor”, un aparat medical foarte performant, destinat nou-născuţilor prematuri sau bolnavi: oximetrul INVOS™ 5100C Cerebral / Somatic.
”Neonatologia este o specializare care constă în îngrijirea nou-născuţilor, în special a celor prematuri sau bolnavi. Dintre cele mai grave situaţii la care neonatololgul trebuie să le facă faţă sunt: hipoxia (lipsa oxigenului la nivelul organelor), malformaţiile congenitale, detresa respiratorie, retinopatia, bolile tiroidiene, icterul sau diverse infecţii”, explică medicii.
Sistemul INVOS ™ 5100C monitorizează în mod direct, neinvaziv, prin intermediul senzorilor, oxigenarea la nivelul creierului, rinichilor sau a altor ţesuturi din corpul nou-născutului bolnav. De asemenea, poate detecta complicaţiile ischemice, chiar şi atunci când parametrii sistemici sau testele de laborator sunt aparent normale. Astfel, cu ajutorul aparatului primit drept donație, medicii vor reuși să reducă mortalitatea infantilă și vor reduce, de asemenea, efectele adverse în urma intervențiilor chirurgicale la bebeluși, scăzând, în final, durata de spitalizare.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…