Categories: Timp liber

Unde mergem la schi in week-end

Din acest week-end, aproape toate stațiunile de iarnă din România vor avea pârtiile deschise. Săptămâna trecută s-a putut schia pe pârtiile de la Rânca, Semenic și Straja. După ninsorile din ultimele zile s-au mai deschis alte pârtii în țară, inclusiv pe Muntele Mic.

Potrivit CNADNR, toate drumurile către stațiunile de schi sunt praticabile, doar în puține locuri fiind semnalat un strat de zăpadă pe carosabil. Pe cele mai apropiate pârtii de zona de vest a țării zăpada este așternută într-un strat consistent. La Muntele Mic avem zăpadă de 30-60 cm. Sunt șapte km de pârtii și cinci instalații de cablu. Se ajunge cu trenul până în Caransebeș, apoi cu mașina până la Borlova, iar apoi cu telescaunul. 

Pe Semenic, zăpada e de 40-60 cm, pe toți cei zece kilometri de pârtii. Stațiunea are și cinci instalații de cablu. Aici se poate ajunge cu mașina parcurgând 35 km pe drumul dinspre orașul Reșița. Se circulă în condiții de iarnă, doar cu mașini echipate cu lanțuri. Drumul a fost închis zilele trecute, din cauza unui cod galben de ninsoare și viscol.

La Arieșeni, în Apuseni, zăpada e de 40-60 cm. Se poate ajunge cu mașina pe DN75 Turda – Oradea sau pe DN 76 de la Alba Iulia (drumuri acoperite cu zăpadă până la 2 cm în anumite zone, potrivit CNADNR). La Rânca, zăpada e de 20-40 cm pe cei 3,4 km de pârtii. Pentru a ajunge în stațiune trebuie să urmați cei 18 km ai drumului ce pleacă din localitatea Novaci spre stațiune.

Pe cei aproape zece kilometri de pârtii de la Straja, zăpada are o înălțime de 25-40 cm. Aici se poate ajunge cu trenul până în Lupeni, pe ruta Timișoara – Simeria – Craiova, iar apoi cu telescaunul. Cu mașina se poate ajunge până în Petroșani pe DN 66 (drum umed, cu zăpadă frământată), iar apoi se merge spre Lupeni.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

3 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

3 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

5 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

5 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

7 ore ago