Categories: Social

Alerta printre vanatori: sacalii au dat navala in Timis

Nu este vorba de oameni sau politicieni cu comportament de șacali, ci chiar de animalele în cauză. Cu toate că aria lor de răspândire este nordul Africii, sudul Asiei și sudul Europei, tot mai mulți șacali au ajuns și în județul Timiș. Ei fac ravagii atât în rândul vânatului mic, dar și la animalele domestice.

Un vânător din Timiș, care a reușit zilele trecute să împuște doi șacali, ne-a declarat că numărul acestora este tot mai mare în zonă. „Sunt animale foarte periculoase, am văzut tot mai multe în ultimul timp. Este un animal care trăiește mai mult în stepă, în pustă. Știam că ar exista zona Bărăganului, dar nu am auzit până de curând că ar fi ajuns și în Timiș. Am vorbit cu mai mulți colegi vănători și cică ar fi ajuns la noi de prin Serbia”, spune omul.

La rândul său, Cornel Lera, directorul Asociației Județene pentru Vânătoare și Pescuit Sportiv, afirmă că șacalii au devenit deja o problemă în județ. „Șacalii din România, pe unde au fost, au cam distrus efectivele de vânat și, în căutare de hrană, au ajuns să migreze în alte zone ale țării. Așa au ajuns și în Timiș. Au venit în România, cu ceva ani în urmă, din Bulgaria, într-o iarnă foarte geroasă. De acolo au tot înaintat în Câmpia Română, până au ajuns la noi.

Sunt animale foarte active care fac mai multă pagubă decât lupii. Problema este că pot fi confundați cu vulpile”, ne-a declarat Lera. El a mai spus că trebuie intervenit cât mai repecde în chestiunea șacalilor, până când pagubele făcute de aceștia nu vor fi mult mai mari. „Vom solicita pentru anul viitor să facem un plan pentru combaterea lor”, a mai spus Lera.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

20 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

24 de minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

O oră ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

O oră ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

O oră ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago