Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş va stabili, la începutul lunii februarie, noul viceprimar al Timişoarei. Propunerile pentru această funcţie vor fi însă făcute de Biroul Municipal al PSD Timiş. Disciplina va fi strictă: cine nu votează în consiliul local cum zice partidul riscă să fie exclus!
La prima şedinţă ordinară a Consiliului Local Timişoara vor fi validaţi noii consilieri locali. În locul viceprimarului Sorin Grindeanu vine medicul Florică Bârsăşteanu. Locul de consilier local al lui Petru Ehegartner (PNL), devenit senator, va fi luat de un membru al PC, inginerul Nistor Pavel Geană.
După validarea noilor consilieri, BPJ al PSD Timiş va decide, prin vot la vedere, cine va fi noul viceprimar al Timişoarei din partea PSD. „La începutul lui februarie vom stabili în Biroul Municipal câteva nume pentru funcţia de viceprimar. Acesta vor fi transmise către BPJ al PSD Timiş, care va decide va fi noul viceprimar. Cel mai probabil în şedinţa ordinară de la sfârşitul lui februarie, acesta va fi şi pus în funcţie. Nu există favoriţi, oricare dintre aleşii locali PSD poate ajunge viceprimar PSD Timiş”, spune Titu Bojin, preşedintele PSD Timiș.
Pe surse, principalii candidați pentru postul de viceprimar sunt medicul Florică Bârsăşteanu, Traian Stoia, decanul de vârstă al consilierilor locali, şi Andrei Petrişor, fiul avocatului Petre Petrişor. Disciplina de partid va fi respectată cu stricteţe.
„Cine nu votează cum a stabilit BPJ riscă să-şi piardă calitatea de consilier local. Sunt sigur însă că nu vor fi probleme”, a mai spus Bojin. În acest moment, Timişoara are un singur viceprimar, liberalul Dan Diaconu. Fostul viceprimar Sorin Grindeanu (PSD) și-a dat demisia după ce a câştigat un fotoliu de deputat.
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…