Viceprimarul Cosmin Tabără, care are în coordonare activitatea Poliției Locale, a mers ieri la instituție însoțit de consilierul local Simion Moșiu, pentru a vedea mersul lucrurilor. Reprezentanții Primăriei Timișoara au dorit să vadă, la sediul de pe str. Avram Imbroane, care sunt problemele cu care se confruntă polițiștii locali, să afle de la conducerea Direcției…
Cosmin Tabără, desemnat cel de-al doilea viceprimar al Timișoarei
Marți după-masă, la Sala Capitol, a fost în sfârșit rezolvată dilema celui de-al doilea viceprimar al Timișoarei. Liberalul Cosmin Tabără a fost ales, cu o majoritate covârșitoare, să ocupe poziția vacantă. Primul punct pe ordinea de zi a fost confirmarea mandatului lui Ioan Szatmari, consilierul local PSD, care i-a luat locului lui Sebastian Răducanu, plecat…
Ruben Lațcău a convocat ședința de plen în care se va alege noul viceprimar al Timișoarei
Marți urmează să fie completată echipa de la vârful Primăriei Timişoara. Ruben Lațcău, cel care a preluat atribuţiile primarului Dominic Fritz aflat în izolare, a convocat ședința de plen a Consiliului Local Timişoara în cadrul căreia ar urma să fie ales Cosmin Tabără. Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău, care exercită temporar atribuțiile primarului, a convocat pentru…
Alegerea lui Cosmin Tabără în funcţia de viceprimar al Timişoarei ar putea fi amânată
Programată pentru astăzi, la ora 17.00, alegerea liberalului Cosmin Tabară în funcţia de viceprimar al Timişoarei ar putea fi amânată. Asta fiindcă nu a ajuns de la judecătorie validarea mandatului PSD-istului Ştefan Szatmari, cel care îl înlocuieşte pe Sebastian Răducanu, devenit senator. Astăzi la ora ora 17.00 este programată şedinţa extraordinară a Consiliului Local pentru…
Timișoara nu va avea viceprimar nou până la Crăciun, dar poate se împlinește dorința până de Revelion
Timișoara nu va avea un al doilea viceprimar înainte de Crăciun. Dar, cum speranța moare ultima, am putea să avem executiv complet la Primăria Timișoara înainte de Anul Nou. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a confirmat că până la Crăciun nu va fi desemnat cel de-al doilea viceprimar al orașului. El anunță reluarea discuțiilor cu cei…
Cine merită funcţia de viceprimar la Giroc, în urma alegerilor de duminică? Cifrele sunt elocvente
Negocierile în judeţul Timiş între PNL şi USR PLUS s-au blocat în funcţia de viceprimar al comunei Giroc, funcţie pe care o doresc ambele formaţiuni. Rezultatele alegerilor de duminică nu mai lasă însă loc de interpretări în privinţa dorinţei girocenilor, USR PLUS obţinând mai mult decât dublul scorului liberalilor. În cadrul negocierilor între PNL şi…
Dominic Fritz merge înainte. Luni, Timişoara va avea un viceprimar: Ruben Laţcău
Primarul Dominic Fritz nu mai aşteaptă finalul negocierilor cu PNL, astfel că luni va propune alegerea unui viceprimar. Este vorba de colegul său din USR, Ruben Laţcău, sperând ca acesta va obţine votul tuturor consilierilor locali. Negocioerile între PNL şi USR PLUS pentru formarea unor majorităţi administrative s-au blocat din nou, principalii protagonişti, Dominic Fritz…
Schimbare la USR PLUS. Ruben Laţcău va fi noul viceprimar al Timişoarei
Cu toate că, iniţial, a fost stabilit ca funcţia de viceprimar al Timişoarei din partea USR PLUS să fie deţinută de un membru PLUS, în cele din urmă s-a făcut o modificare. Astfel, la nivelul alianţei s-a stabilit ca Ruben Laţcău de la USR să fie viceprimar. Decizia de-a schimba înţelegerea iniţială a fost luată…
Dan Diaconu a castigat definitiv in fata ANI. Inalta Curte a decis ca nu a fost incompatibil
Declarat deja nevinovat de Curtea de Apel Timișoara, viceprimarul Dan Diaconu a câștigat în fața ANI și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Inspectorii de integritate au susținut că acesta este incompatibil, deoarece ar fi fost și administrator al unei firme.
Penalii ca penalii, dar cu prostii care ne conduc ce facem? Cazul ALDE / VIDEO
„Prostia omenească”, cunoscuta povestire a lui Ion Creangă, nu este o invenție, e cât se poate de reală. Eroi precum cei descriși de Creangă există printre noi. Numai că lucrurile sunt mult mai grave decât la Creangă.
Incurcate-s caile politicii: PSD luxeaza PMP la Sacalaz! Comuna are acum viceprimar liberal
Scandal în toată regula în Săcălaz, comună cu primar PSD! Asta, după ce, în ultimul plen, desfășurat miercuri, 5 aprilie, a fost schimbat viceprimarul. Reprezentantul PMP a fost schimbat cu un liberal, deși PSD și „popularii” au, teoretic, o colaborare la nivel de județ. Șefii PSD Timiș spun că nu știu ce s-a întâmplat acolo.
Metropola, singura sansa de dezvoltare coerenta a Timisoarei si Aradului
O metropolă Arad – Timișoara ar putea genera, în această parte a țării, un pol de dezvoltare de nivelul Bucureștiului. E singura șansă ca ambele orașe să crească frumos în viitor, consideră viceprimarul Timișoarei, Dan Diaconu.
Pe langa primar, PNL are si viceprimar la Buzias
După 16 ani în care a fost fief PSD-ist, orașul Buziaș are, începând de vineri, o conducere administrativă exclusiv liberală. Dacă alegerile din 5 iunie au consfințit victoria candidatului PNL Sorin Munteanu, după constituirea Consiliului Local, Executivul local a fost completat cu viceprimarul Cristian Cîndea, de asemenea liberal.
Veteranul Diaconu il va ajuta pe debutantul Farkas sa se… integreze la Primaria Timisoara
Consilierii locali au votat vineri, în primul plen, cel de constituire, și cei doi viitori viceprimari. N-a fost nevoie decât de un singur tur de vot, astfel că, la scorul de 14-13, echipa Dan Diaconu – Farkas Imre a câștigat în fața tandemului Marius Dugulescu – Adrian Orza. Cei doi „vici”, ambii cu vârsta sub 40 de ani, își preiau mandatele din posturi total diferite.
Imre Farkas, viitor viceprimar al Timisoarei, este deja subiect de presa in Ungaria
Desemnarea unui viceprimar al UDMR la Timișoara a devenit subiect de presă în Ungaria. Portalul de știri în limbă engleză Hungary Today a dedicat un articol numirii lui Imre Farkas în această funcție, prima deținută, după 1989, la Timișoara, de un reprezentant al unei minorități naționale.
Noua administratie locala, perfect functionala deja la Sag
Singura localitate din Timiș cu primar ales în al doilea tur, Șagul, are deja administrație funcțională. Miercuri a fost învestit noul consiliu local și a fost ales și viceprimarul. PSD conduce comuna, cu Flavius Roșu, din postura de edil-șef, secondat de colegul său de alianță Florin Luca.
Robu ii pregateste lui Diaconu alta functie, desi l-ar prefera viceprimar! Negocierile pentru CL Timisoara continua
Dacă nu va reuși să-l impună pe Dan Diaconu ca viceprimar pentru încă patru ani, Nicolae Robu spune că are deja o soluție. Asta, în condițiile în care se vehiculează deja varianta unui viceprimar UDMR și a unui de la PMP, partide care, alături de PSD, ar alcătui majoritatea în legislativul local.
UDMR joaca la doua capete in negocierile pentru Consiliul Local Timisoara
Primarul Nicolae Robu ar putea pierde majoritatea în CL Timisoara pe care a negociat-o cu UDMR. Fiindcă n-a primit un post de viceprimar în pertractările cu liberalii, UDMR a stat la discuții cu reprezentanții celorlalte partide. S-a negociat ca Marius Dugulescu (PMP) și un UDMR-ist să fie viceprimari!
Gicuta Contra vrea sa fie viceprimar! S-ar putea sa-i si iasa!
PSD nu va câștiga, nici de data asta, alegerile pentru Primăria Timișoara, așa că e esențial ce urmează după 5 iunie. Cum ar veni, de exemplu, obținerea unei funcții de viceprimar, pentru care s-ar încălzi, în joc intens de glezne, partenerul „preferat” de contre al lui Nicolae Robu. Vreți să-i luați fața? Încercați superoferta de „icoane autentice, în folie”! Oricum, cuvântul de ordine al candidaților este… împreună! Cu o excepție.
Incredibil: Traian Stoia, pus pe liber de la primarie prin… SMS!
Traian Stoia și-a pierdut definitiv funcțiile în administrația locală joi dimineață! Un angajat al Secretariatului General al PMT i-a trimis de-acum fostului viceprimar un SMS prin care îl înștiința că a fost emis ordin de prefect în ceea ce-l privește. Asta, după ce lui Stoia i-a fost trimisă și o recomandată prin poștă.