Trei locuri din România pe care trebuie să le vizitezi anul acesta

Începutul de an este perioada când fiecare dintre noi începe să-și facă planuri unde vrea să călătorească și ce vrea să vadă. Atracția țărilor străine este mare, poate și datorită faptului că acestea sunt mult mai bine promovate. Totuși, agenția de turism Ultramarin propune trei locuri din România pe care trebuie neapărat să le vizitezi anul acesta.

Bârsana, Maramureș. Maramureşul este unul dintre ţinuturile cele mai frumoase din ţară şi în care s-au păstrat extrem de vii toate tradiţiile străvechi. Cel ce călătoreşte prin Bârsana, pe Valea Izei, va avea cu siguranţă sentimentul că timpul stă în loc acolo. Parafrazând un celebru poet român, am putea spune că veşnicia s-a născut şi dăinuie la Bârsana.

Mănăstirea de la Bârsana atrage anual mii de vizitatori din toate colţurile lumii şi este o mărturie vie a meşteşugului de a construi numai în lemn. Pe lângă mănăstire, la Bârsana mai pot fi admirate porţile maramureşene, tot din lemn. Trecând apoi la cele pământeşti, cei ce se opresc în casele localnicilor pot gusta din bunătăţile gastronomice ale zonei.

Ghețarul Scărișoara este cel mai mare gheţar subteran din România. Intrarea în ghețarul de la Scărișoara se face printr-un aven impresionant cu un diametru de 60 metri. Acesta se deschide în pădurea din marginea platoului. O potecă îngustă săpată în stâncă și câteva scări metalice ancorate în pereți permit călătorilor coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în tot timpul anului un strat gros de zăpadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lățime și17 m înălțime.

Biserica fortificată de la Cisnădie a fost ridicată la începutul secolului al XIII-lea, ca o bazilică romanică cu trei nave. Suferind numeroase transformări, și-a pierdut aspectul romanic, numai baza rămânând nemodificată. După atacul turcesc din 1493, biserica a fost fortificată prin supraînălțarea și dotarea cu metereze a turnului central, supraînălțarea absidei și construirea deasupra portalurilor laterale a altor două bastioane. Biserica a fost înconjurată de trei centuri de ziduri prevăzute cu coridoare de apărare, turnuri și bastioane precum și cu șanțuri ce puteau fi umplute cu apă, astăzi astupate.

[nggallery id=1484]

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

7 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

8 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

8 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

11 ore ago