Categories: Administratie

Liftul din subsolul primariei nu e liftul Directiei Fiscale?!

Surse de la cel mai înalt nivel din Primăria Timişoara susţin că responsabilii de liftul care nu a fost montat niciodată la Direcţia Fiscală s-au spălat pe mâini într-un mod cel puţin ciudat.

Pur şi simplu, liftul adus pe bucăţi la Primăria Timişoara nu era nicidecum cel care ar fi trebuit instalat la Direcţia Fiscală, ci un cu totul alt ascensor ce urma să fie montat într-o clădire din Timişoara. Reprezentanţii firmei au susţinut că liftul destinat Direcţiei Fiscale fusese demult cumpărat şi era doar pus la păstrare pentru… instalare.

La sediul Direcţiei Fiscale, inaugurat în iulie 2010, ar fi trebuit să fie instalat și un lift. Executivul PMT a descoperit abia acum că acesta n-a fost montat niciodată. Vechea administraţie a recepţionat lucrarea, însă nimeni nu a scos o vorbă despre ascensorul care nu exista. Documentul de recepție pentru clădirea în care funcționează Direcția Fiscală a fost semnat de Adrian Bodo, Constantin Miuț, Marius Micșa, Marius Duma și Lucian Ciobanu.

În prezent, patru persoane sunt urmărite penal pentru că ascensorul, deși a fost plătit, n-a fost montat niciodată. Trei dintre acestea sunt angajate ale municipalității Liftul care urmează să fie instalat, în cele din urmă, la Direcția Fiscală este pus la păstrare, pentru moment, în subsolul primăriei.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Uniunea Eurpeană, şansa istorică a României. De ce e contestată de agitatorii Kremlinului şi idioţii utili

Zilele trecute, contestând binefacerile pe care le-a adus  României aderarea la Uniunea Europeană, Călin  Georgescu…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 30 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

21 de ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

21 de ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

22 de ore ago