Cea mai lungă stradă din Timișoara intră, în sfârșit, în reparații. Timp de 20 de luni, strada Musicescu va trece printr-un proces de modernizare. Lucrarea este executată de SDM și costă peste șapte milioane de lei.
Lucrările de reparații încep săptămâna viitoare și se vor desfășura pe porțiunea cuprinsă între strada Hebe și Calea Urseni. Proiectul presupune amenajarea de trotuare, borduri, rigole și piste de biciclete. Pentru că artera este foarte îngustă, locuri de parcare vor fi realizate numai pe anumite porțiuni.
„Cea mai lungă stradă din oraș este într-un hal fără de hal. Ea va intra în reabilitare și se va lucra pe tronsonul de la strada Hebe până la Calea Urseni, pe o lungime de aproximativ patru kilometri. Executantul lucrării este Societatea de Drumuri Municipale, iar valoarea contractului este de 6,1 milioane de lei, fără TVA”, a declarat Nicolae Robu.
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…