Categories: Sănătate

A patra prelevare de organe din ultima saptamana, la Timisoara

La doar câteva zile de la ultima intervenție similară, la Spitalul Județean din Timișoara va începe, în noaptea de duminică spre luni, a patra prelevare de organe din acest an.

Intervenția va începe în jurul orei 1, medici de la București și Cluj, împreună cu o echiplă de la Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă a SCJUT, urmând să preleveze ficatul și rinichii de la o tânără de 30 din Arad.

Aceasta a fost internată la Timișoara în 2 martie, fiind diagnosticată cu accident vascular cerebral. În ciuda eforturilor medicale, tânăra a intrat în moarte cerebrală, fiind menținută în viață doar cu ajutorul aparatelor. Familia ei și-a dat acordul pentru prelevarea organelor, astfel că rinichii vor fi preluați de echipa de specialisti din Cluj, iar ficatul, de cea din București.

În ultima săptămână, la Timișoara au fost făcute alte trei intervenții de acest fel. Una dintre paciente era însărcinată în șase luni și era conectată doar la aparate. După ce copilul a fost adus pe lume, soțul ei a fost de acord cu prelevarea de organe, astfel că trei oameni au primit o nouă șansă la viață.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

O oră ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

O oră ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago