Categories: Invatamant

Pe 2 aprilie incep inscrierile la clasa pregatitoare

Oficialii Inspectoratului Școlar Timiș încearcă să evite haosul înregistrat anul trecut la înscrierile pentru clasa pregătitoare. Astfel, automat, copiii de vârstă școlară vor fi înscriși automat la școala de care aparțin, în funcție de adresa părinților. Înscrierile se vor face în două etape, în aprilie şi mai.

Potrivit unui proiect lansat de Ministerul Educaţiei și aflat în dezbatere publică, cursurile clasei pregătitoare se pot ține și în grădinițe, și în școli. Copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august pot fi înscrişi în clasa pregătitoare. Cei care împlinesc această vârstă în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013 pot fi înscrişi în clasa pregătitoare doar la solicitarea părinţilor şi numai după ce trec de o comisie de evaluare formată din psihopedagogi. Scapă de clasa pregătitoare și pot merge direct în clasa I copiii care fac 7 ani până la 31 august.

„În premieră absolută, copilul va fi înscris automat la unitatea de învăţământ de circumscripţie din zona de care aparţin. Lista cu şcoli este disponibilă pe site-ul Inspectoratului Şcolar Timiş. Părinţii pot înscrie copiii şi la alte şcoli, în limita locurilor disponibile”, spune inspectorul școlar general Cornel Petroman. Înscrierile la clasa pregătitoare se fac, în acest an, în două etape. Prima perioadă este cuprinsă între 2 și 22 aprilie, de luni până vineri, orele 8 şi 20, şi sâmbăta, între orele 8 şi 13. Cea de-a doua etapă va avea loc în perioada 8-17 mai, doar în cazul în care cei mici nu au fost înscrişi la nici o unitate de învăţământ.

Înscrierile se pot face atât la unitățile de învăţământ, cât şi online, pe site-ul ISJ Timiş. Prioritate la înscriere vor avea copiii care au un anumit handicap, orfani de unul sau ambii părinţi, cei care provin din case de copii, centre de plasament sau care au un frate înmatriculat la aceeaşi unitatea de învăţământ. Mai multe informaţii vor fi disponibile aici, după 25 martie, sau la numărul de telefon 0800-816.256.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

36 de minute ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

8 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

8 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

8 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

9 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

12 ore ago