Primarul Nicolae Robu s-a supărat rău de tot pe conducerea Spitalului Militar. După ce a descoperit nişte documente care nu le-a prezentat niciodată, conform cărora clădirea Spitalului Militar ar aparţine PMT, Robu a spus că nu le va cere chirie pe spaţiu celor de aici. Acum pare să se fi răzgândit și vrea chiar să-i dea în judecată.
Directorul Octavian Mazilu trebuia să se întâlnească cu cei de la Spitalul Militar pentru a stabili detaliile mutării Clinicii de Dermatologie în acest spaţiu. Nu a fost posibil. Robu îi ameninţă acum pe cei care i-au încurcat planurile.
„Sunt profund decepționat de conducerea Spitalului Militar, care cred că nu a ajuns să înțeleagă că trăiește într-o societate capitalistă, în care există proprietari și locatari și în care proprietatea este garantată prin Constituție. Când am descoperit că Primăria Timişoara este proprietar al terenului și clădirii Spitalului Militar am fost de maximă bunăvoință și am afirmat că primăria, cu mine ca primar, nu va percepe chirie spitalului.
În loc să aprecieze asta și să fie cooperanți pentru comasarea cât mai grabnică a actualului Spital Militar, a Clinicii de Dermatologie, a grupului de saloane dedicat celor ce fac radioterapie și a Policlinicii 3, conducătorii Spitalului Militar au refuzat să stea de vorbă cu directorul Spitalului Municipal, Octavian Mazilu”, spune Robu.
PMT ar putea acţiona în instanţă Spitalul Militar. „Luăm în analiză solicitarea plății retroactive a utilizării unui bun care nu le aparține. Clinica de Dermatologie o vom muta pentru că avem tot dreptul să intrăm pe propria noastră proprietate. Dacă nu putem să rezolvăm amiabil problema, vom ajunge și la o situație conflictuală”, a mai spus Robu.
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…