Categories: Politica

Udrea: „Ostaficiuc m-ar vota la conventia nationala”

Elena Udrea e convinsă că, în baza relațiilor personale, Constantin Ostaficiuc ar vota-o la convenția națională a PD-L. Pentru că lucrurile sunt mult mai complicate, fostul ministru speră ca, după alegeri, partidul să nu se spargă, iar Vasile Blaga și Monica Macovei să pună umărul la reconstrucția PD-L.

Elena Udrea a ajuns la Timișoara cu o întârziere de câteva zeci de minute, venind de la Deva. Orașul de pe Bega a fost al treilea pe agenda fostului ministru, care și-a prezentat platforma „Noul Partid Democrat Liberal – Noua Românie”. Ea a fost întâmpinată cu aplauze de aproximativ 130 de membri PDL cu drept de vot. Trei sferturi dintre aceștia vor merge la convenția națională din 23 martie. „Știu că organizația Timiș, prin președintele ei, îl susține pe Blaga, dar tot am venit cu încrederea că vom discuta despre viitorul PDL, cu gândul că PDL încă reprezintă un proiect politic pentru cei care mai vor o carieră în PDL”, a spus Elena Udrea.

Fostul ministru al Turismului e convinsă că „portocaliii” își vor putea recupera electoratul. „PDL se află la cel mai important moment al istoriei lui după 2001. Suntem în opoziție, am pierdut două rânduri de alegeri și continuăm să scădem în opiniile electoratului. Mai poate să își revină PDL? Mai poate ajunge la guvernare un partid care a guvernat în cea mai grea perioadă? Actuala putere nu e în stare nici măcar să continue investiții începute de Guvernul Boc. În Timiș au fost investiții de aproape 200 de milioane de euro. Țara s-a transformat sub guvernarea noastră. Acestea sunt lucruri cu care ne putem prezenta în fața electoratului”, a declarat Udrea.

Sunt convinsă că, în baza relațiilor personale, Constantin Ostaficiuc m-ar vota. Indiferent însă de relații și prietenii, fiecare trebuie să voteze pentru viitorul partidului. Momentul schimbării e acesta”, a mai spus Elena Udrea. „Avem nevoie de Udrea, Macovei și Blaga în partid. Filiala Timiș are o relație specială cu toți cei trei candidați și ne-am dori ca ei să rămână în partid, pentru a deveni, împreună, mai puternici”, i-a întors amabilitățile Ostaficiuc.

„Nu vreau să iau președinția partidului ca să pregătesc pe cineva. Dacă mă votați, e soluția de forță cu care acest partid va câștiga în 2016 alegerile. PDL are nevoie de o soluție radicală azi. Ne pleacă liderii. În doi ani au plecat branduri PDL. Vă rog să aveți încredere că PDL are un viitor pe care îl putem construi împreună. L-am numit noul PDL, pentru că e vorba de o nouă atitudine, pe care azi nu o avem. Pe 23 martie votăm viitorul PDL, și nu trecutul lui”, a conchis Elena Udrea.

Joi, la Timișoara ajunge și Vasile Blaga, pentru a-și prezenta moțiunea. La convenția PDL, care va avea loc pe 23 martie, vor pleca, din Timiș, 140 de delegați.

[nggallery id=1531]

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

6 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

6 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

7 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

7 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

7 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

8 ore ago