Categories: Timp liber

Ambulanta Culturala invita copiii la Atelierul de ceasuri

Cu ocazia „Săptămânii altfel”, care are loc în perioada 1-5 aprilie, Atelierul de ceasuri și bijuterii din lemn își deschide porțile pentru toți copiii și adolescenții interesați. Invitația vine din partea Ambulanței Culturale.

În Atelierul de ceasuri și bijuterii din lemn, al muzicianului Emil Kindlein, elevii vor asculta povestiri adevărate despre meșteri și meșteșuguri și vor avea ocazia să lucreze în lemn, realizând mici bijuterii și orologii. Săptămâna viitoare, Ambulanța Culturală se deplasează cu atelierul mobil la școala Montessori, unde vor avea loc lecții teoretice și practice introductive în meșteșugul de bijutier și ceasornicar, dedicate copiilor care învață aici.

„Din experiența de până acum am observat că, pe lângă aptitudinile manuale, o latură importantă este dezvoltarea atenției, răbdării și voinței. Altfel spus, împreună cu obiectele realizate, copiii pleacă acasă cu un caracter șlefuit”, spune Emil Kindlein, muzician și artist bijutier.

Atelierul este situat pe str. Vasile Alecsandri, nr. 8, la primul etaj, deasupra Bijuteriei GI-BI. Accesul la ateliere se poate face cu programare prealabilă pe e-mail sau la numărul de telefon 0737-122.878.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

13 minute ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

49 de minute ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

O oră ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

O oră ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

2 ore ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago