Balbe la AMPOSDRU, eficientizare la MFEu

Directorul general al Autorității de Management al Programului Operațional Sectorial, Dezvoltarea Resurselor Umane a emis, și publicat, în 22 aprilie 2013, o nouă instrucțiune ce ar fi trebuit să reglementeze, începând cu luna iunie, maniera în care se vor angaja experții, pe termen scurt sau lung, ce vor lucra pe proiectele finanțate prin POSDRU, și anume „Instrucțiunea nr. 68, privind încadrarea experților în cadrul proiectelor grant/strategice finanțate din POSDRU 2007-2013”.

În conformitate cu aceasta, „începând cu data de 1 iunie 2013, încadrarea experților pe termen lung și scurt, cu excepția funcționarilor publici, ce vor desfășura activități în cadrul proiectelor finanțate prin POSDRU se va realiza doar prin încheierea de contracte individuale de muncă, potrivit Codului Muncii”.

După doar trei zile, în 25 aprilie, AM POSDRU a anuntat, printr-un comunicat postat pe site-ul autorității, retragerea Instrucțiunii 68, „urmând a reveni în următoarele zile cu o noua formă a acesteia”.

Aceasta în timp ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, vizează modificarea prevederilor referitoare la licitațiile din cadrul proiectelor cu finanțare europeană, astfel încât analiza ofertelor să se realizeze înainte de cunoașterea valorii financiare, „prin etapizarea procesului de evaluare, în sensul în care în prima etapă se vor verifica documentele de calificare și se vor stabili ofertele acceptabile (după solicitarea clarificărilor), iar în etapa a doua se vor evalua doar ofertele tehnice ale participanților acceptați. După finalizarea evaluarii tehnice se vor deschide în sedința publică doar ofertele financiare și se va stabili clasamentul final”.

Share
Published by
Vasile Ruset

Recent Posts

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

1 minut ago

Carambol pe DN 6 între Becicherecu Mic și Timișoara din cauza unei șoferițe neatente

Un bărbat a ajuns la spital pentru că o femeie nu a fost atentă la…

22 de minute ago

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

O oră ago

Sorin Şipoş, concluzie după Congresul USR: “Punem partidul pe o fundație mult mai serioasă”

În weekend-ul care s-a încheiat, la Sibiu a avut loc Congresul USR, unde s-au votat…

O oră ago

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

5 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

6 ore ago