Categories: Social

Cu arsenalul in casa, la Lovrin

O armă cu lunetă, 1.800 de cartușe și nici urmă de permis de armă. Asta au găsit polițiștii timișeni în casa unui bărbat din comuna Lovrin.

Un adevărat arsenal a fost descoperit noaptea trecută în casa unui bărbat din Lovrin, ca urmare a unei percheziții a polițiștilor Serviciului de Arme și Muniții. Aceștia au găsit o armă cu aer comprimat, transformată artisanal într-o pușcă cu lunetă, de vânătoare. Arma avea două încărcătoare de metal, care la momentul desciderii oamenilor legii erau goale. Totuși, în casa bănățeanului, s-au mai descoperit 1.800 de cartușe, de diferite calibre, de la 5,6 milimetri, la 9 și 12, cu alice.

Oamenii legii au constatat că bărbatul nu are permis nici pentru armă și nici pentru muniție. El a fost reținut pe 24 de ore, și este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii spun că în timpul audierilor, bărbatul a susținut că nici arma, nici muniția nu îi aparțineau, fiindu-i date, pentru păstrare, de un prieten din Austria.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

3 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

7 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

7 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

8 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

9 ore ago