Decaderea domnului Antonescu. Crin Antonescu

M-am numărat printre cei care au crezut sincer că, într-o clasă politică aducând mai degrabă a o mlaștină plină de aventurieri, derbedei, veleitari, pușcăriabili, agramați, el este altceva. Am spus, ca mulți alții, sedus de retorica impecabilă: „Ecce homo!”. M-am numărat printre milioanele de votanți ai săi în primul tur de scrutin de la alegerile prezidențiale din 2009. Și, după mult timp în care am votat negativ, alegând răul cel mai mic, am fost convins că îi dau un vot pozitiv. A pierdut, dar a lăsat o impresie bună, mulți regretând faptul că n-ajuns în turul II în locul lui Mircea Geoană.

A urmat însă uimitoarea sa schimbare, mai ales după ce USL a venit la putere. Dr. Jekyll se metamorfoza pe zi ce trece, definitiv și irevocabil în Mr. Hyde. Ajungând la putere, nevoit să facă fapte, retorica sa, altădată strălucită, devenea tot mai searbădă, tot mai goală de conținut. Împăratul era gol! Fostul mare anticomunist și antisecurist a intrat în cârdășie cu, probabil cel mai toxic personaj politic de după 1989, turnătorul dovedit Dan „Felix” Voiculescu. Chiar și PSD-iștii strâmbau din nas ca și când ar fi avut de-a face cu un dihor sau sconcs, atunci când erau nevoiți să treacă pe lângă „Varan” sau să intre în studiourile acestuia de televiune. În schimb, Antonescu se simțea al naibii de bine în astfel de situații.

El, care critica altădată – pe bună dreptate – decizii ale propriului partid, acum înăbușea în fașă orice fel de crâcneală internă. Devenea un dictator, dar cu accente de bufon, aducând mult cu memorabilul personaj interpretat de Charlie Chaplin care se juca cu globul pământesc, lovindu-l cu dosul. Și Crin se joacă, lovind tot cu dosul un partid istoric, așa cum este PNL. În locul unor vechi liberali sau oameni capabili, a promovat tot felul de yes-mani, veleitari sau oameni susceptibili de acte de corupție. Ba s-a mai înhăitat, într-o perplexitate generală, și cu Gigi Becali. În schimb, liberalii autentici, oameni ireproșabili, precum Neagu Djuvara, erau marginalizați.

Cum pentru colegii din PSD miza se schimba, iar mai importantă este guvernarea țării, decât un război ridicol cu Traian Băsescu, Antonescu devenea pe zi ce trece un personaj tot mai isteric, cu tot mai multe frustrări. Înțelegerea Băsescu – Ponta în privința procurorilor l-a lovit încă o dată în plex. Fiindcă altceva decât „Jos Băsescu!”, el nu mai știa. A rămas precum soldatul japonez, singur într-un răzvoi care s-a terminat demult. Mă rog, doar „Varanul” și cei de la Antena 3 par să-i mai țină isonul.

Toată lumea știe, Antonescu are un singur scop, acela de-a ajunge președinte al României. Iar pentru a-l atinge ar călca nu sute, nu mii, nu zeci de mii, ci milioane de cadavre. Ar îngropa cu zâmbetul pe buze și PNL. Dar, după cum se mișcă lucrurile pe scena politică, scopul său este tot mai îndepărtat. I-a transmis-o foarte recent și Adrian Năstase, într-un limbaj diplomatic, că există o presiune în PSD pentru promovarea unui candidat propriu la președinție. Cu alte cuvinte, baronii din PSD nu-l vor candidat pe Antonescu și toată lumea știe de cine este condus acest partid. Și poate că ar fi primul lucru bun pe care-l fac baronii PSD…