Categories: SănătateUltima ora

Nicolaescu spune ca la Cardiologie nu e nicio problema, iar profesorul Gaspar e dat disparut!

Zona crepusculară de la Institutul de Cardiologie se adâncește. Managerul spitalului susține că luni s-a operat în instituție și i-ar fi spus ministrului Sănătății, Eugen Nicolaescu, că profesorul Marian Gașpar a dispărut de câteva zile!

Un e-mail trimis duminică seară, aparent, de prof. dr. Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă, susține că în instituție nu se fac operații de aproape o săptămână, din cauza lipsei de materiale și a faptului că pacienții nu mai au voie să cumpere nimic. „Clinica de Chirurgie Cardiacă din Timișoara și-a întrerupt activitatea chirurgicală din data de 26 martie, 2013, ca urmare a lipsei cronice de materiale sanitare și medicamente”, se precizează, sec, în e-mailul respectiv.

Informația nu e confirmată oficial nici de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, nici de managerul de la Institutul de Cardiologie. Asta, deși toată lumea știe că, de multă vreme, orice pacient care trebuie să se opereze în instituție trebuia să-și cumpere toate materialele și medicamentele pe care le primea pe o listă. Reprezentanții CJAS susțin că, anul trecut, instituția sanitară a beneficiat de o finanțare de aproape 30 de milioane de lei, deci nu se pune problema lipsei de bani.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, a solicitat, luni, o poziție oficială a managerului Institutului de Cardiologie Timișoara. Ranko Szuhanek i-ar fi spus lui Nicolaescu că „orice pacient venit de urgență va fi preluat și rezolvat fără nicio problemă”. Mai mult decât atât, ar fi spus Szuhanek, luni a avut loc o intervenție chirurgicală, „deci nu există nicio ipoteză de închidere”.

Șocant este că ministrul Sănătății susține că managerul Szuhanek l-a informat că „de joi, domnul profesor Gașpar este dat dispărut”, neprezentându-se nici la facultate, nici la spital. Nicolaescu a solicitat corpului de control să facă o anchetă la spitalul timișorean. Eugen Nicolaescu a mai spus că, din punctul de vedere al instituției pe care o conduce, la Institutul de Cardiologie Timișoara nu este nicio problemă. Prof. dr. Marian Gașpar nu a putut fi contactat.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

51 de minute ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

O oră ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

5 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

6 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

7 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

8 ore ago