Categories: Social

Nikolaus Mann, trimis in judecata pentru un prejudiciu de 30 de milioane de euro

Omul de afaceri Nikolaus Mann a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT după finalizarea unei anchete care a durat câţiva ani. Lui Mann i se impută un prejudiciu de 30 de milioane de euro, adus companiilor din grupul de firme Aton.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Nikolaus Mann, 56 de ani, având dublă cetăţenie, română şi germană, a S.C. Euromobille S.R.L. Timiş şi a altor șase persoane. Acestea făceau parte dintr-un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit grave, gestiune frauduloasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

Mann a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi Daniel Tunea, Mihaela Cipleu, Cristian Mois, Lucian Ivănescu, Dan Popa şi Violeta Morariu, având drept scop devalizarea patrimoniului persoanelor juridice din grupul Aton.

„Membrii grupării, în calitate de administratori ai părţii vătămate, sub coordonarea inculpatului Mann Nikolaus, au obţinut beneficii financiare substanţiale prin însuşirea în mod fraudulos, folosirea şi traficarea de bunuri şi bani, aparţinând societăţilor comerciale administrate, prin falsificarea şi utilizarea unor documente falsificate (contracte de comodat, de livrare de mărfuri, facturi, bilete la ordin, procese-verbale de compensare). Direct sau prin persoane interpuse şi prin intermediul S.C. Euromobille S.R.L., societate pe care o controla în fapt, inculpatul Mann Nikolaus şi–a însuşit fără drept sume de bani, mijloace fixe (utilaje de exploatare minieră, de transport) şi active (stație de betoane) din patrimoniul parţilor vătămate, prin diverse mijloace frauduloase (…).

Membrii grupării au întocmit facturi false cu specificaţia avans piatră brută şi de stingere a sumelor astfel datorate prin emitere de bilete la ordin din partea Aton în valoare de aproximativ 75 milioane euro, în scopul creării obligaţiei de plată din partea Aton şi garantării plăţii prin cinci bilete la ordin semnate de inculpatul Tunea Daniel şi avalizate în numele altor societăţi din cadrul grupului Aton, de către inculpaţii Ivănescu Lucian şi Mois Cristian Florin. În acest scop biletele la ordin au fost introduse la plată, în urma executării silite obţinându-se în mod fraudulos sume importante, de ordinul milioanelor de euro, din patrimoniul părţilor vătămate.
Prejudiciul total cauzat societăților comerciale din grupul ATON prin activitatea infracţională este de aproximativ 33 milioane de euro”, se arată în rechizitoriu.

Pentru recuperarea prejudiciului au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor. Procurorii DIICOT au dispus trimiterea cauzei spre competenta soluţionare Tribunalului Timiş şi au solicitat arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a lui Mann și a celorlalți șase.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

53 de minute ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

4 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

5 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

5 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

5 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

6 ore ago