Sârbii din Timișoara vor să ajute Spitalul de Copii. Timișorenii sunt invitați la film, iar biletul de intrare se „plătește” cu cearșafuri sau pături. Proiecția are loc într-un loc mai puțin obișnuit pentru astfel de evenimente.
Consulatul Republicii Serbia şi Pelicula Culturală îi invită pe timişoreni la proiecția filmului sârbesc „Klopka”/„Capcana”. Evenimentul va avea loc joi, 18 aprilie, de la ora 19, în sala de spectacole proaspăt renovată a Palatului Episcopiei Ortodoxe Sârbe de la Timişoara, în Piaţa Unirii, nr. 4.
Pentru a putea vedea filmul, fiecare cinefil trebuie să aducă un cearșaf sau un prosop care, ulterior, vor fi donate Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”. Filmul „Klopka”, în regia lui Srdan Golubovic, arată „adevărata față a societății sârbești, aflate în tranziție. El prezintă o poveste care i se poate întâmpla oricui și care ne vorbește despre un om/tată/soț obișnuit, pus să aleagă între viața și moartea propriului copil”.
Invitaţii speciali vor fi Excelenţa Sa Lazar Manojlovic, Consulul General al Republicii Serbia în Timişoara, şi Vesna Kolinovic, consul în cadrul aceleiași instituții. Lucian Mircu, de la Asociaţia Marele Ecran, va face o scurtă recenzie a peliculei ce urmează să fie proiectată.
Pelicula Culturală este un proiect independent, care promovează filmele europene în spații cu poveste. Astfel, se organizează seri de film european în clădiri valoroase din Timişoara despre care comunitatea locală cunoaște prea puține lucruri, pretextul difuzării filemlor fiind și acela de a spune „povestea” locului.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…