Primarul Nicolae Robu recunoaște, în sfârșit, că una dintre promisiunile sale electorale nu avea acoperire în realitate. Centura ocolitoare a Timișoarei nu intră în atribuțiunile municipalității, deși a fost prezentată la greu în campanie drept un „proiect de anvergură” al candidatului USL.
La dezbaterea publică organizată, miercuri după-amiază, pe tema bugetului Timișoarei pe 2013, Nicolae Robu a fost întrebat de ce nu sunt prevăzuți, la capitolul investiții, bani pentru centura de sud a orașului. Răspunsul edilului liberal a venit prompt: „Centura Timișoarei nu este în prerogativele primăriei. Nu este proiectul municipalității, vom vedea de cine va fi realizată. Centura nu este decât în responsabilitatea morală a primăriei. De aceea nu sunt alocate fonduri pentru acest lucru”.
Anul trecut însă, una dintre prioritățile candidatului USL la Primăria Timișoara era reprezentată de „Centura și Inele orașului și racordul la autostrada Timișoara – Arad”, trecute la capitolul „proiecte de anvergură”. Mai mult decât atât, în plină campanie electorală, ministrul Transporturilor de la vremea respectivă, Ovidiu Silaghi, declara, la Timişoara, că problemele municipiului se vor regăsi pe ordinea de zi a Ministerului Transporturilor. „Știm că nu numai domnul Robu, ci şi timişorenii îşi doresc să închidă şoseaua de centură. Dorim să relansăm proiectul. Nu promitem că vom termina un asemenea proiect în şase luni, dar îl repunem pe tapet. Este momentul ca Timişoara să redevină un partener al guvernului şi acest lucru va fi posibil după ce candidatul USL, Nicolae Robu, va deveni primar”, spunea Silaghi.
Ce fel de partener a devenit Timișoara și cum a fost repus proiectul pe tapet s-a văzut: Guvernul României nu a alocat, în acest an, niciun bănuț pentru centura de sud a orașului.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…