La numai câteva zile de la o intervenție similară, la Timișoara vor avea loc, sâmbătă după-amiază, două prelevări de organe în paralel. Sunt operațiile cu numerele 10, respectiv 11 din acest an.
La Spitalul Județean de Urgență Timișoara, prelevările de organe încep să devină o procedură obișnuită. Marți seară, a avut loc intervenția cu numărul nouă, de la un arădean de 40 de ani, victimă a unui accident de circulație în care a fost implicat tractorul pe care îl conducea.
Sâmbătă după-amiază vor avea loc încă două prelevări de organe. Intervențiile vor începe la ora 14 și se vor desfășura în paralel, în două săli de operație. Medici din București și Cluj-Napoca, împreună cu medicii de la Clinica ATI a Județeanului, vor preleva organele de la doi pacienți cu anevrism cerebral rupt.
Cei doi donatori sunt un bărbat de 48 de ani, din județul Hunedoara, respectiv un bărbat de 58 de ani, din Oradea. În cazul amândurora a fost declarată moartea cerebrală sâmbătă dimineața. Familiile lor și-au dat acordul pentru prelevarea rinichilor, ficatului și pancreasului. Rinichii vor fi preluați de echipa de specialiști din Cluj-Napoca, iar ficatul și pancreasul, de cea din București.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…