Categories: Social

Regionalizarea din perspectiva culturala si istorica, dezbatuta la Timisoara

Ideea de regionalizare nu e nouă. A fost prinsă în Proclamaţia de la Timişoara din martie 1990 și s-a regăsit, marți după-amiază, în dezbaterea publică organizată de Societatea Timișoara. „Ostilitățile” au fost conduse de scriitorul Daniel Vighi, alături de care au stat oameni de cultură şi istorici din Timişoara și nu numai.

În anul 2000, o dezbatere din revista „Provincia”, purtată pe tema descentralizării între scriitori şi oameni de cultură din Cluj și Târgu Mureş, s-a dovedit mult mai radicală decât își propuseseră inițiatorii ei. Aceștia au fost considerați „intelectualii rătăciţi ai naţiunii” și li s-a cerut chiar arestarea de către cei care contestau, la vremea respectivă, o descentralizare după model german. „Acum, lucrurile sunt pe un făgaş bun şi vrem să ne alăturăm lor cu poziţiile pe care le-am avut atunci, pe care să le punem în dezbatere publică cu istorici, oameni de cultură, scriitori. Dimensiunea culturală este foarte importantă, sunt foarte importante capitalele regionale, sunt foarte importante parlamentele regionale şi e foarte importantă zona aceasta de solidaritate în jurul unor construcţii administrative. Încercăm să punem aceste lucruri în valoare”, spune Daniel Vighi.

Cei preezenți la dezbaterea de la Salonul Vega consideră totuși că, în momentul de față, punerea în practică rapid a regionalizării nu e un obiectiv realist. „Este târziu, dar nu numai pentru buget, ci și pentru rezervarea dimensităţii culturale istorice a României, o bogăție pe care noi nu o exploatăm. Suntem moldoveni, suntem olteni, suntem dobrogeni, într-una şi aceeaşi ţară, dar cu istorii diferite pe care trebuie să le cultivăm. Sunt lucruri frumoase, sunt lucruri care istoric contează”, mai spune vicepreședintele Societății Timișoara. În viitoarea regiune, o atenție deosebită trebuie acordată patrimoniului montan, dar și întoarcerii orașului Orșova acasă, adică în Banat. „Avem şi câteva note de atitudine civică: salvarea staţiunii Băile Herculane, care este o cauză a viitoarei regiuni, împreună cu alte câteva, Moneasa, Lipova, Buziaş, dar şi patrimoniul montan care trebuie apărat. Este, de asemenea ,problematica Orşovei, care a aparţinut istoric Banatului. A fost un referendum acum șase ani, la care majoritatea populaţiei a votat pentru revenire”, susține Vighi.

Ca o concluzie, scriitorii şi istoricii din zonă vor realiza un volum pe care îl vor înmâna autorităţilor locale. „O să facem un volum, o să îl lansăm în toamnă, prin care toate lucrurile acestea vor apărea şi le vom da tuturor primarilor, tuturor parlamentarilor şi consilierilor din regiunea vest. Mai mult nu putem face, că nu suntem autorităţi. Suntem oameni din lumea civilă”, a conchis Daniel Vighi.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării

În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada…

11 minute ago

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit…

27 de minute ago

Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025

De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de…

52 de minute ago

Culiță Chiș a ajuns șef la Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Timiș

Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu.…

55 de minute ago

CSM Lugoj, în scădere de formă! Eșec categoric acasă cu Voluntariul

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu se regăsește la acest început de an. După…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 19 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago