Deranjat de dezvăluirile debanat.ro, conform cărora alegerile din PNL Timişoara vor avea loc la limita statutului, cu un an mai repede decât erau stabilite, Nicolae Robu arată cu degetul spre organizaţia PSD.
Președintele PNL Timiș justifică graba la alegerile pentru funcţia de lider al filialei timișorene dându-l ca exemplu pe preşedintele de la CJ Timiş, Titu Bojin. „Citesc în diverse locuri că în PNL Timiş ar fi nu ştiu ce frământări, ce dispute interne, ba chiar se complotează de către unii împotriva altora. Ba chiar eu eram prezentat ca victimă a unor astfel de comploturi. Nici vorbă de aşa ceva.
În PNL Timiş este o atmosferă exemplară şi ne invidiază şi adversarii, dar şi aliaţii noştri pentru asta. Alegerile la PNL Timişoara – atât pentru biroul de conducere, cât şi pentru funcţia de preşedinte – vor avea loc pe 23 mai. Aşa prevede statutul (…) Nu înţeleg de ce nu au fost aceleaşi mirări la partenerii din PSD, când mandatul lui Titu Bojin a expirat după trei ani”, a spus Robu.
Chiar dacă susţine că nu are favoriţi, liderul PNL Timiş va vota la alegerile din 23 mai pentru actualul viceprimar Dan Diaconu, în detrimentul actualului preşedinte, senatorul Petru Ehegartner. Secretarul general al PNL la nivel naţional, Eduard Helvig, a trimis o hârtie oficială, conform căreia la PNL Timişoara pot avea loc alegeri doar pentru Biroul Permanent Municipal, nu şi pentru preşedinte. Se pare că organizaţia judeţeană nu a ţinut cont deloc de părerea secretarului general.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…