Timisoara – capitala culturala a „jupanilor” Cristescu si a crasmelor din parcuri

Sub înțeleapta și luminoasa conducere a lui Emil Cristescu, cel cu care peste ani ne vom lăuda nepoților că i-am fost contemporani (apud Traian Stoia), în urbea noastră există un fel de asociație care și-a propus să facă din Timișoara capitală culturală în anul 2021. Asociația funcționează de vreo doi ani, perioadă în care a reușit să producă o siglă. O fi mult, o fi puțin? În rest, multă gargară, mușchi încordați la maximum, bătăi cu cărămida în piept. Și, eventual, un bun prilej de spălare a imaginii celui cu care ne vom mândri c-am fost contemporani, după ce a făcut praf jumătate din oraș.

Că nu vreau să trag cu urechea la gura lumii, cum că ar exista un interes material imediat. Și anume că Emil Cristescu solicită tot timpul o „agendă comună” a instituțiilor care fac parte din asociație. Iar această agendă înseamnă pentru viitor multe manifestări și la fel de mulți invitați. Care unde să fie cazați? Ghici ciupercă, în hotelul aflat în imediata apropiere a Teatrului Național. Dar, repet, eu nu cred acest lucru și sunt convins că dl Cristescu vrea tot binele din lume pentru Timișoara, așa cum l-a dorit și când a cumpărat pe nimic jumătate din fabricile și restaurantele orașului (Gastrotim), pentru a le închide și transforma în afaceri imobiliare.

Pardon, s-a mai întâmplat ceva. Și anume, au fost schimbați trei directori executivi, ajungându-se în final la soția celui care va conduce Muzeul de Artă al Timișoarei, după îndepărtarea de acolo a „incompetentului” Marcel Tolcea. Nucleu de bază al societății, familia trebuie sprijinită cumva, mai ales dacă se numește Neumann și nu și-a ascuns simpatiile USL-așe.

Cât despre un dosar serios, un proiect concret, nici vorbă. Lucru observat de altfel și de primarul Nicolae Robu la o ultimă întâlnire a asociației desfășurată – unde altundeva? – decât la hotelul amintit deținut de celebrii frați care se cred (poate chiar sunt!) jupânii de facto ai orașului.

Mai mult. După ce a promis primarului Nicolae Robu, dar și timișorenilor, stârnind mânia clujenilor, că va fi cel mai fanatic susținător al proiectului „Timișoara Capitală culturală”, ministrul Culturii, Daniel Barbu, a făcut în fine ceva concret în acest sens. Două festivaluri în Timișoara, de altfel singurele bugetate de minister, au rămas fără bani. E vorba de Festivalul Dramaturgiei Românești și Timișoara Muzicală a Operei.

Cine mai mișcă însă ceva concret în acest proiect este renumitul viceprimar Traian Stoia aka Moș Teacă, om aflat în simbria „Fraților”, dar și a municipalității. La câte idei îi vin individului ăsta, mă și mir că nu l-au pus în board-ul asociației. După ce-a vrut să le facă vânt artiștilor plastici din centrul orașului (omul o fi îndrăgostit de carpete pe pereți), Stoia a venit cu o nouă propunere. E drept, s-a discutat despre ea și în consiliul local.

Și anume, să transforme parcurile Timișoarei, altădată mândria urbei, în imense crâșme. De fapt, singurul lucru care îi mai lipsea timișoreanului, că altfel le are pe toate. (Da, știu, există o limită de încărcare cu birturi a parcurilor, dar limitele acestea se dau doar pentru a putea fi încălcate.) Bere și mititei cât încape, până ajung parcurile uriașe vidanje, numai bune de prezentat în dosarul Timișoara – Capitală culturală. A, și pe lângă o vadră de bere și o oală cu mici, ce ar merge mai bine decât o manea adevărată, să urle parcurile a Salam, Minuni sau Fermecători?! Eu zic că totuși ar trebui să fim bucuroși că Stoia nu se inspiră de la colegul său de partid, primarul-măscărici al Constanței, și nu promovează curvele Timișoarei pentru a obține titlul de Capitală culturală.

În final câteva cuvinte despre Cluj-Napoca, principalul contracandidat al Timișoarei. Fără a beneficia de un „salvator providențial” precum Emil Cristescu, clujenii fac lucruri concrete. Consolidează în fiecare an un festival de film de anvergură europeană (TIFF), iar din acest an au mutat de la Târgu-Mureș, Festivalul Peninsula, o manifestație care a obținut deja un extraordinar renume internațional. Ca să dau doar două exemple…