Categories: Administratie

Ciuhandu povesteste cum au fost „16 ani in slujba Timisoarei”

La un an de când a părăsit biroul de pe CL Loga 1, fostul primar Gheorghe Ciuhandu a lansat volumul „16 ani în slujba Timișoarei”. Evenimentul a avut loc într-o sală arhiplină, în fața unei asistențe din rândul căreia n-au lipsit mulți dintre șefii de direcții ai PMT.

Profesorul Victor Neumann a prezentat volumul și a spus că regretă că actualul edil-șef Nicolae Robu – aflat în Coreea de Sud 0 nu a venit la lansare, pentru că între un fost primar şi cel care îi urmează în funcție ar trebui să existe o continuitate. „Cred că timişorenii l-au îndrăgit pe Gheorghe Ciuhandu în calitatea sa de primar pentru că au găsit un spirit civic, alături de inteligenţa şi capacitatea de a fi prezent în fiecare zi. Domnia sa a asigurat o pace socială între diverse grupuri. A avut înţelegere pentru toate categoriile sociale, nu numai pentru elite”, spune Numann.

Economistul Nicolae Ţăran crede că principalul merit al lui Gheorghe Ciuhandu este lipsa de nervozitate şi dezinvoltura acestuia. „A vorbit simplu, corect,, fără prea multe neologisme. A făcut o figură aparte şi când a candidat la preşedinţia României. Pe el l-a interesat să transmit un mesaj cu care mulţi dintre noi ne-am identificat. Aş spune că aceşti 16 ani au fost esenţiali pentru revigorarea economică a Timişoarei şi a judeţului”, susține Nicolae Ţăran.

„Sincer să fiu, cartea ar trebui să reprezinte un raport asupra celor 16 ani în care am deţinut această calitate onorantă de primar al Timişoarei. Nu e nici un fel de apologie personală. I-am pus şi un motto, «oamenii uită şi repede şi uşor», şi este adevărat. De aceea m-am gândit să scriu acum, câtă vreme pot fi verificate anumite lucruri, şi cred că orice timișorean care îşi iubeşte oraşul trebuie să ştie ce s-a întâmplat”, spune Gheorghe Ciuhandu.

În 2008, Ciuhandu nu a mai fost atât de sigur că îşi doreşte să candideze pentru un nou mandat. „M-am gândit serios să ma retrag. Eram tracasat, deşi aveam viceprimari din partidul de guvernare. Am luat şi anumite decizii politice greşite, pentru că, în plină guvernare PD, eu m-am opus intrării PD în PPE. Ei vedeau în mine ţărănistul, omul dracului care le tulbura apele. Eu m-am gândit că poate nu ar fi corect să intervin în viitorul acestui oraş”, mai spune Ciuhandu.

De la lansarea de la Casa AMG n-au lipsit secretarul PMT, Ioan Cojocari, Aura Junie, directorul Direcției de Dezvoltare, Culiță Chiș, șeful Direcției Tehnice, directorii mai multor regii din subordinea primăriei, consilierul local Flavius Boncea, Dorel Cojan, adjunctul Poliției Locale, Vasile Ciupa, fostul șef al Direcției de Mediu, sau fostul șofer al lui Gheorghe Ciuhandu, actual șofer al lui Nicolae Robu. Nu a venit însă fostul viceprimar Adrian Orza. Gheorghe Ciuhandu a fost primar al Timișoarei în perioada 1996-2012.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

2 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

2 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

3 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

3 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

4 ore ago

Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi

Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara.…

4 ore ago