Categories: Sfaturi juridice

Desfiintarea postului nu impiedica reintegrarea salariatului, insa angajatorul poate dispune o noua concediere

Prin Decizia nr. 2278 din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați a reținut că desființarea postului nu împiedică reintegrarea salariatului pe postul avut anterior. Cu toate acestea, societatea îl poate concedia din nou pe salariat, în urma desființării postului respectiv.

Citește aici (in extras) textul Deciziei nr. 2278 din 29 noiembrie 2012 emisa de Curtea de Apel Galati

Astfel, în litigul soluționat prin decizia menționată mai sus, Curtea de Apel a reținut că, în ceea ce privește reintegrarea, societatea angajatoare a procedat corect, reintegrând-o pe contestatoare, chiar dacă postul nu mai figura în organigramă.

În ceea ce privește susținerile contestatoarei cu privire la compunerea completului de judecată, Curtea de Apel a reținut că instanța de fond a fost corect alcătuită. Aceasta deoarece, pentru asistenții judiciari, aflați în concediu de odihnă la data redactării hotărârii a semnat președintele instanței de fond, conform art. 261 alin. (2) C. proc. civ. Aceasta însă nu înseamnă că președintele instanței a participat la pronunțarea hotărârii, ci doar că cei care au pronunțat hotărârea, în speță cei doi asistenți judiciari, se află în imposibilitate de a semna hotărârea.

Nu în ultimul rând, Curtea de Apel a reținut că nu este inadmisibil a se reține printr-o sentință judecătorească faptul că se impune reintegrarea și mai apoi, în mai 2012, să se constate că s-a desființat postul. Aceasta deoarece în primul rând este vorba de momente diferite, în condițiile în care postul s-a desființat după câteva luni de la sentința privind reintegrarea. Totodată, nimic nu împiedică societatea să desființeze postul ocupat de salariata sa, chiar dacă anterior aceeași salariată s-a mai judecat cu unitatea.

Citeste mai multe articole juridice pe http://pro-legal.ro/

Share
Published by
Pro-Legal .ro

Recent Posts

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

6 minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

18 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

19 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

19 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

20 de ore ago