Cel mai bun gazon din România ar putea fi găsit la… mall-ul din Timișoara! După ce vor fi terminate lucrările de reamenajare a spaţiilor verzi, aici vor fi peste 8.000 de metri pătrați de gazon adus din Germania, similar celui folosit pe marile stadioane de fotbal.
Investiţia companiei Iulius Group presupune regenerarea peisagistică şi îmbunătăţirea spaţiilor pietonale din împrejurimile mall-ului, prin plantarea de noi copaci şi gazon special. Aici vor fi aduși din Italia mai mulți arbori – castani, pini negri austrieci, tei, stejari roşii, fagi, carpeni, tisa, brazi, arţari, unii dintre ei foarte spectaculoși. La mall vor putea fi admirați un brad Albies Nordmanniana, înalt de 11 metri, și un Ginkgo Biloba, de „numai” opt metri.
În total, vor fi plantați aproximativ 400 de copaci. Peisagiștii au demarat deja următoarea etapă a lucrărilor, care presupune amenajarea unei suprafeţe de gazon de peste 8.000 mp. Acesta va fi adus din Germania și este similar celui întâlnit pe arenele fotbalistice faimoase din Europa. Prospeţimea spaţiilor verzi va fi asigurată de un sistem automat de irigare, programat şi adaptat în funcţie de vegetaţie. Pentru gazon, irigarea va fi făcută prin aspersiune, sistemul fiind prevăzut cu aspersoare statice şi rotative, iar pentru plantele mari, prin picurare.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…