In cautarea perfectiunii – Coasta de Azur, cel mai pitoresc litoral / FOTO

Aşezată ideal între mare şi munte, Riviera Franceză sau Coasta de Azur este un simbol al eleganţei şi distincţiei europene – şi nici nu are cum să fie altfel, având în vedere că ea prelungeşte de fapt Riviera Italiană sau litoralul italian, care începe la Genoa – o altă zonă plină de farmec, stil şi frumuseţe.

Coasta de Azur a fost de-a lungul vremii o sursă de inspiraţie pentru artişti renumiţi precum Picasso, Cezanne, Renoir, Matisse. Multe dintre lucrările acestora aflându-se expuse chiar în casele devenite muzeu în care ei au locuit pentru o vreme pe malul mării. Întreaga regiune impresionează prin amestecul de peisaje spectaculoase cu arhitectura de excepţie, îmbinată cu arta care te pătrunde la tot pasul.

Agenţia de turism Ultramarin vă propune un sejur în care să descoperiţi, pe lângă locurile cunoscute de pe Coastă (Nice, Cannes, Saint-Tropez sau Monaco), o serie de orăşele sau sate de un farmec greu de descris în cuvinte. Preferate de milionarii lumii pentru a-şi construi case de vacanţă, dar şi pline de căsuţe autohtone acoperite de vegetaţie, micile localităţi dau un aer pitoresc, de roman, oricărei vacanţe. Menton, Cagnes-sur-mer, Antibes, Saint-Paul de Vence, Grasse, Mougins, Frejus sau Eze sunt doar câteva dintre localităţile de pe Coastă ce adăpostesc adevărate comori ale naturii şi artei.

Regiunea este recunoscută şi pentru industria parfumeriei, extraordinar de bine dezvoltată în zonă. Aceasta pentru că de partea cealaltă a mării, pe Coasta de Azur, se întind hectare întregi de flori, care dau întregii zone un aer pitoresc de neuitat. Celebră este regiunea Grasse, capitala parfumurilor, distilarea esenţelor aromate începând în secolul XIII şi devenind foarte cunoscută în secolul XVI, când familia Medici şi-a creat propria sticlă cu esenţă parfumată la Grasse. Zece mii de tone de flori sunt procesate anual la Grasse, parfumul acestora, îmbinat cu aroma mării, dând un farmec unic întregii regiuni.

În alte localităţi, precum Saint-Paul de Vence, Antibes sau Eze, construcţiile din secolul XVI se îmbină într-un aer de poveste cu vegetaţia mediteraneană: levănţică, măslini, leandri, mimoze sau lămâi – dând locurilor un aer retro-chic în care parcă nu te-ar surprinde să îl vezi pe Renoir sau Cezanne pictând liniştiţi în grădina caselor lor, sau pe Alexander Dumas sau Baudelaire plimbându-se pe străduţele înflorite, în căutarea inspiraţiei.

Sunt locuri de vis, în care agenţia de turism Ultramarin doreşte să vă facă să simţiţi atmosfera unică, boemă, dar totuşi nouă şi plină de viaţă, pe care nu o veţi regăsi nicăieri pe pământ. O vacanţă plină de relaxare, cultură, istorie, viaţă de noapte – într-un cadru de o frumuseţe care va rămâne mereu pe retina sufletului.

[nggallery id=1619]

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Uniunea Eurpeană, şansa istorică a României. De ce e contestată de agitatorii Kremlinului şi idioţii utili

Zilele trecute, contestând binefacerile pe care le-a adus  României aderarea la Uniunea Europeană, Călin  Georgescu…

42 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 30 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

18 ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

19 ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

19 ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

21 de ore ago