Categories: Social

Paisie Lugojanul s-a ales cu opt plangeri penale

Preasfinţitul Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Timişoarei, şi „locotenenţii” săi ajung din nou la bară. Opt părinţi ai copiilor de la centrele educaţionale administrate de Arhiepiscopia Banatului au depus plângeri penale la Poliţia Timiş. Ei vor depune miercuri primele declarații.

Părinţii vor să-şi primească banii de burse, câte 100 de lei lunar, cum prevedea proiectul european în baza căruia au fost deschise cinci centre educaţionale în Timiş. Pentru că şefii Arhiepiscopiei Timişoara au subtilizat banii, cele cinci centre au fost închise în toamna lui 2012. Părinţii sunt chemaţi, miercuri, la Poliţia Timiş pentru a da primele declaraţii în dosarul privind „furtul de bani europeni”.

În afacerea centrelor educaţionale din Timiş, care funcţionau în cadrul unui proiect POSDRU, fiecare din cei 22 de angajaţi era obligat să doneze lunar 500 de lei din salariu. La început pe chitanţă, apoi doar pe ochi frumoşi. Cine nu plătea cotizaţia nu îşi mai primea salariul. Înaltele feţe bisericeşti au decis însă că au nevoie de mai mulţi bani. Aşa că au decis să taie şi bursele copiilor amărâţi (100 de lei pe lună) şi chiar să-i priveze de o masă.

După ce s-a descoperit frauda de la Timişoara, banii europeni au fost oficial blocaţi în toamna lui 2012, la cele cinci centre din Timiş şi alte 11 din întreaga ţară. Afacerea „donaţii din bani europeni” a fost gestionată de coordonatorii regionali de centre: preotul Alin Cuza (schimbat între timp) şi preotul Cristian Pavel. În spatele acestora a stat episcopul-vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul.

Proiectul European POSDRU, „Reţea interregională de centre educaţionale” numărul 91/2.2/S/61137, a fost lansat în mai 2011. În 11 luni, înaltele feţe bisericeşti din Timiş au tras 137.500 de lei din banii a 125 de copii amărâţi. Tot ei au decis să-i lase fără 41.000 de porţii de mâncare pe copii. După blocarea banilor europeni au rămas pe drumuri 94 de angajaţi din cele cinci centre din Timiş, trei din Mureş şi opt din Alba. 400 de copii proveniţi din familii nevoiaşe au fost trimişi acasă. Centrele urmăreau, în special, prevenirea abandnului şcolar.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Clujul a cerut. Timișoara a așteptat

  În România, meritul nu aduce resurse. Puterea, da. Diferența dintre orașe nu ține de…

59 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome

Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…

15 ore ago

Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”

Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…

16 ore ago

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem,…

16 ore ago

Incendii după incendii, vineri, în Timiș

Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar…

17 ore ago

Fisură în conducta de gaz, cea mai probabilă cauză a exploziei de la Poliția Lugoj/VIDEO

Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…

19 ore ago