Fundația Culturală Jazz Banat organizează, în perioada 11-14 iulie 2013, a XVII-a ediție a Gărâna Jazz Festival. Așa cum și-au obișnuit spectatorii, și de această dată, organizatorii vor încerca să surprindă prin valoarea și notorietatea vedetelor care vor urca pe scena de la Gărâna.
Unul dintre artiștii cu care ne putem mândri este Peter Sarosi, pe care îl veți putea vedea joi, 11 iulie.
PETER SAROSI – AZARA (ROMÂNIA, CUBA)
– PETER SAROSI – pian, claviaturi electronice
– JOO SEBASTYEN – bass
– LAURENTIU ZMAU – tobe
– GILBERTO ORTEGA TORRES – percuție
„Are o dinamică rar întâlnită și o libertate autentică de mișcare între registre foarte diferite. Nu e doar un pianist talentat, ci un muzician foarte sensibil, preocupat de sonoritățile contemporane și de explorarea continuă a instrumentului muzical căruia i s-a dedicat. Nu în ultimul rând, dispune de o calitate mare și, din păcate, nu foarte des întâlnită. E un om serios, cu care se lucrează impecabil. E timid și nu știe să dea din coate și să se bage în față. Prin urmare, e foarte puțin cunoscut. E pianistul meu favorit din România. Numele lui e Peter Sarosi.” (Cătălin Ștefănescu)
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…