Categories: Economic

Targ de bere, cu peste 500 de sortimente

E vară, e vremea pentru bere. Timișorenii sunt invitați, în perioada 3 – 16 iulie, la cel mai mare târg de bere din România. Acesta va avea loc la Auchan, unde pot fi găsite peste 500 de tipuri și mărci, provenite din 30 de țări.

Pe aleea centrală din Auchan, puteți găsi nu mai puțin de 500 de tipuri și mărci de bere pentru toate gusturile și preferințele. Nu lipsesc obișnuitele beri blonde și brune, dar și berile arămii sau negre, bere cu diferite arome sau nefiltrată, bere bio și bere dietetică, bere fără alcool sau bere cu grad ridicat de alcool.

Vor fi prezente bine cunoscute mărci de bere românească și internațională, alături de multe noutăți. organizatorii au selectat tipuri de bere de la renumiți berari din Belgia și Germania, dar și din România, Franța, Anglia, Australia, Austria, Grecia, Italia, Irlanda, Scoția, Polonia, Olanda, Spania sau SUA.

În cifre, târgul de la Auchan înseamnă peste 15 tipuri bere brună, peste 22 tipuri bere neagră și peste 44 tipuri bere aromatizată, provenite din 30 de țări. Pe sortimente, veți putea găsi aici bere albă, arămie, roșie, blondă, brună (pasteurizată și nefiltrată), neagră, aromatizată (rom), fără alcool sau nefiltrată.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

55 de minute ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

60 de minute ago

Au fost introduse restricții de circulație la trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș

Circulația rutieră se va desfășura în perioada următoare cu dificultăți în zona trecerii peste calea…

O oră ago

Centru dedicat persoanelor vârstnice la Moşniţa Nouă. A fost semnat contractul de finanțare

În localitatea Urseni, comuna Moşniţa Nouă, se va ridica un centru dedicat persoanelor vârstnice și…

O oră ago

UVT își extinde colaborările în regiunea Asia-Pacific

Universitatea de Vest Timișoara ia parte săptămâna aceasta la a 19-a ediție a conferinței și…

2 ore ago

Timișoara găzduiește Convenția Internațională de Cosmetologie, eveniment dedicate exclusiv cosmeticii profesionale din România

În perioada 3-5 martie 2026, Timișoara devine capitala înfrumusețării din România, aici organizându-se un eveniment…

2 ore ago