Categories: Poli Timisoara

De la felicitari la nervi, pe Facebook: Robu il cearta pe Velcea

17 zile. Atât i-a trebuit primarului Nicolae Robu să treacă de la felicitări la amenințări voalate. „Victima”: ACS Poli, care a înregistrat a doua înfrângere consecutivă în Liga I. Liberalul coace un plan ca să trezească clubul căruia i-a oferit nu mai puțin de șase milioane de lei din bugetul local.

Pe 6 august, Nicolae Robu exulta pe Facebook: „Suntem pe locul I! Da, după 2-0 cu Dinamo București, 2-2 cu CFR Cluj, 2-1 cu Gaz Metan Mediaș. (….) Felicitări jucătorilor, felicitări antrenorilor, preparatorilor fizici și corpului medical, felicitări conducătorilor și personalului administrativ (…) s-o ținem tot așa sau, de ce nu, și mai bine!”. Totul, cu majuscule, în ton cu fericirea maximă a primarului Timișoarei. ACS Poli a primit până acum șase milioane de lei de la bugetul local, iar suma ar putea crește cu o treime până la finele anului.

Zece zile mai târziu, ACS Poli pierde prima dată: acasă, cu FC Botoșani. „Am pierdut trei puncte prețioase, contra FC Botoşani. Şi, desigur, suntem trişti, cu toţii. (…) Dar, aşa-i în fotbal. Uneori lucrurile îţi ies, alteori nu. (…) Noi trebuie să fim bărbaţi adevăraţi şi să trecem cu demnitate peste acest eşec. Nu se termină lumea cu el, în niciun caz. (…) nota Robu, tot pe Facebook. Cu aceeași ocazie, el a ajuns la concluzia că „galeria noii Poli este tot stadionul și asta așa trebuie să rămână!”.

Vineri seară, lumea a dat semne că începe să se termine. ACS Poli a bifat al doilea eșec. Velcea & co au pierdut la Brașov în prelungiri, în fața unei echipe care avea un om mai puțin. Nicolae Robu și-a ieșit din fire, iar reacția nu a întârziat să apară. Tot pe Facebook, desigur: „Este inadmisibil să renunțăm atât de ușor la anumiți jucători cu care, de bine de rău, am reușit să promovăm, pt a face experimente păguboase! La «foarte cald», deocamdată doar atât!”.

Trecând dintr-o extremă într-alta, Robu îl „tamponează” public pe Velcea, căruia îi reproșează felul în care își stabilește echipa. La cum e obișnuit să facă lucrurile, n-ar fi de mirare ca primarul să pună repede de-un sondaj pe Facebook și să-și întrebe prietenii ce să facă. Și, cine știe, s-ar putea ca aceștia să decidă că Robu este cel mai indicat pentru a stabili formula de joc pentru meciurile următoare! Păcat că n-are și licență de antrenor, fiindcă altfel n-ar dura mult până să-l vedem și pe banca tehnică…

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

52 de minute ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

2 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

2 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

2 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

2 ore ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

3 ore ago