Categories: Primăria Timişoara

Stoia inghite fara sa cracneasca „democratia de Facebook” a lui Robu

Viceprimarul Traian Stoia nu dă doi bani pe opiniile de pe Facebook, dar nu se va opune deciziei primarului Nicolae Robu, care va deschide cluburile închise săptămâna trecută. Liberalul a hotărât să treacă peste capul social-democratului, care semnase sancțiunile aplicate localurile zgomotoase, după ce și-a întrebat prietenii virtuali ce e mai bine să facă.

Viceprimarul PSD Traian Stoia a semnat, miercurea trecută, dispoziţia prin care cluburile River Deck, Insomnia, Le Sinema şi D’arc îşi suspendau activitatea pentru 30 de zile. Social-democratul susține că a discutat cu Nicolae Robu luni dimineață și că este de acord cu acesta că perioada de sancționare trebuie scurtată. „Asta cu Facebook-ul nu are nici o relevanţă. Ar fi de discutat valoarea pierderilor pe care le au oamenii aceştia, pentru că ei din asta trăiesc. Nu ştiu exact mecanismul prin care fac ei bani, dar sunt conştient că se pierd bani. Eu am avut o discuţie luni dimineaţă cu primarul Robu, care spune că trebuie scurtată perioada de întrerupere. Motivele ar fi că oamenii pierd bani şi că aceia de pe malurile Begheului nu deranjează în măsura la fel ca aceia aflalți în cartiere”, spune Stoia. Social-democratul crede că această experiență va avea efecte pentru toate cluburile care nu respectă legea. „Măsura care am luat-o este corectă şi că va produce efecte şi indirecte. Cei patru s-au angajat că n-or să se mai abată în viaţa lor de la regulile de convieţuire publică, iar ceilalţi au văzut că se poate şi mai rău. În condiţiile astea, dacă primarul doreşte să scurteze perioada, de suspendare, n- am să mă opun. Sunt convins că de acum nu se va mai repeta. Rolul educativ al măsurii cred că va fi evident”, a declarat Traian Stoia.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

6 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

9 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

10 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

10 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

12 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

13 ore ago