Cum am ratat dolarii lui George Soros sau cum a inlocuit o parte a presei minerii din 90’

Cum stăteam eu la o terasă zilele trecute, iată că primesc un telefon. Număr necunoscut. „Alo, ziaristul de terasă?”, se aude de la capătul celălalt, într-o engleză pocită de un puternic accent unguresc, dar și nițică tușă ebraică. (Ce mai combinație, dintre un ungur care ne vrea Ardealul și un sionist care vrea întreaga lume!). În fine, îi spun că da și întreb cu cine am onoarea. „George Soros, la telefon”, mi se spune de celălalt capăt. Să scap telefonul din mână, nu alta! Mă trezesc la timp pentru a-l auzi pe intelocutor întrebându-mă dacă n-am niște prieteni cu care să ies seara să demonstrez împotriva Proiectului Roșia Montană. Nu s-a sfiit și mi-a spus că efortul meu va fi bine răsplătit în valută forte. Am refuzat politicos, având în minte cel puțin două motive. O dată, fiindcă mi-am promis să nu mai merg în vița mea la vreun miting, iar pe de altă parte fiindcă toată tărășenia cu banii lui Soros a fost demascată de o parte presei din București. Exact, acea parte care miroase a cianură, de se simte până în Timișoara. Lăsând acum gluma la o parte (aș fi vrut eu să mă sune Soros!), mă gândesc cu groază cum magnatul a putut să mobilizeze zeci de mii de români să iasă în stradă. Și culmea, nu-i vorba de români de pe la periferie, cu care ne-am cam obișnuit și la mitinguri politice și sindicale și de altă natură. Fiindcă în stradă au ieșit reprezentați a, probabil, ce are mai bun țara asta: intelectuali adevărați, artiști (din ăia pe bune, nu maneliști), studenți, chiar angajați în multinaționale etc. În general oameni din middle class, cu un nivel de trai peste media. N-am văzut nici fețe dubioase, nici galerii de fotbal dornice de împărțit pumni în stânga și dreapta. Pe scurt, oameni educați, bine informați și mai greu de manipulat. Și au ieșit nu pentru revendicări materiale, nu ca să dea pe unul și pe altul jos. Au ieșit pentru sănătatea copiilor lor, pentru sănătatea acestei națiuni, pentru patrimoniul acestei țări, pentru faptul că niște vremelnici guvernanți vor să vândă pe nimic aurul Apusenilor.

În 1990, a fost nevoie de venirea minerilor ca să „descopere” la sediul partidelor istorice, PNȚCD și PNL, mașini de făcut bani, droguri, dolari buni, dar și falși. Evident, cu acești bani, Rațiu îi plătea pe cei care manifestau în Piața Universității, iar dacă era nevoie, îi și droga. Acum n-a mai fost nevoie de mineri ca să facă descinderi cu bâta și ranga. A fost de ajuns ca o parte a mass-media ca să „dezvăluie” că zeci de mii de oameni la nivelul întregii țări – repet, de cea mai bună calitate – au fost scoși în stradă de dolarii lui Soros. Și mai reconfortant este să vezi acum trusturi de presă, care se înjură reciproc de ani de zile, cum fac o adevărată întrecere socialistă între ele ca să apere cianura de la Roșia Montană și să le dea în cap la manifestanți. Să-i vezi pe cei de la EvZ având exact aceleași idealuri ca și Mircea Badea, pe Radu Banciu apărând ideile lui Mihai Gâdea, trustul lui Felix alături de cel al lui Ghiță. Bașca, pe așa-zișii analiști explicând cum, dacă în ianuarie 2012, câteva sute de bucureșteni ieșiți în Piața Universității reprezentau întreaga țară, acum 15.000 de oameni să reprezinte doar… banii lui Soros.