Pentru un suporter polist plecat la Bucureşti ca să-și susţină echipa de suflet în jocul cu Steaua, deplasarea pe Arena Națională s-a lăsat cu dosar penal. Mai mult decât atât, timișorenul s-a ales și cu interdicția de a intra, timp de patru ani, pe orice stadion din România.
Înaintea jocului de sâmbătă, la intrarea pe „Naţional Arena”, cei aproximativ 20 de suporteri care s-au încumetat să meargă până la Bucureşti pentru susţinerea lui Poli au fost percheziţionaţi la sânge de forţele de ordine şi jandarmi. „Aşa ceva nu am mai păţit niciodată. Ne-au verificat până şi în pantofi, să vadă dacă avem asupra noastră obiecte interzise. Nu de acelaşi tratament au beneficiat suporterii stelişti, care au trecut nestingheriţi de forţele de ordine. Drept dovadă, în timpul jocului au fost momente în care aceştia au aprins torţe”, spune unul dintre suporterii care au fost sâmbătă la Bucureşti.
În timpul minuţioasei percheziţii, asupra unui suporter polist au fost găsite câteva torţe care ar fi urmat să fie aprinse în timpul jocului Steaua – Poli. Tânărul a fost reţinut și va plăti cu vârf și îndesat încercarea de a duce pe stadion obiecte interzise. El s-a ales cu o interdicţie de patru ani pe orice stadion de fotbal, dar şi cu dosar penal.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…