Categories: Social

Mars anti-cianura la Timisoara: „Daca va pasa, nu stati la terase” / FOTO

Pentru a patra duminică la rând, timișorenii au ieșit în stradă, în semn de protest față de proiectul minier de la Roșia Montană. Acțiunea, la care au participat câteva sute de oameni, s-a desfășurat concomitent cu evenimente similare din mai multe orașe din România. Se anunță o nouă ieșire în stradă, duminica viitoare, în același loc.

Câteva sute de persoane s-au adunat, pentru a patra duminică la rând, în faţa Operei Naţionale, la un protest împotriva exploatării cu cianuri de la Roşia Montană. Au venit cu bannere şi cu pancarte, „înarmați” cu PET-uri pentru a face atmosferă, și au ascandat „Uniţi salvăm Roşia Montană”, „Vrem natură, nu cianură” sau ”România, trezește-te”. „Eu am fost la Roşia Montană în urmă cu o lună şi am văzut ce vor să facă. Am 57 de ani şi îmi cer scuze generaţiei tinere că le lăsăm aşa o ţară. Măcar atât să fac pe ultima sută de metri, să vă pot sprijini pentru a mătura această clasă politică trădătoare de neam şi de ţară”, spune Maria Prodan, care a participat la toate protestele de până acum și, de fiecare dată, a venit în costum popular.

După aproape o oră s-a plecat în marş prin centrul oraşului, participanții scandând către cei care stăteau la terase „Dacă vă pasă, nu staţi la terasă”. Apoi au mers pe strada Lucian Blaga, unde i-au îndemnat pe timișorenii ieșiți la geamuri ăs li se alăture. S-a plecat pe Bd. Take Ionescu până la Piaţa Badea Cârţan, de unde protestarii s-au întorc în Piaţa Unirii, pentru un concert susținut de cvartet de corzi, format din elevi şi studenţi. Duminică seară, acțiuni similare au avut loc și Cluj sau Brașov, dar și în București, unde câteva mii de oameni au plecat în marș prin centrul capitalei. Peste o săptămână urmează un nou protest.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

4 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

4 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

4 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

4 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

5 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

5 ore ago