Categories: Social

Robu a trimis doua tiruri cu apa la Galati

Două tiruri plină cu apă plată şi minerală au plecat, miercuri după-amiază, către zona afectată de inundaţii. Donaţiile au fost făcute de mai multe firme din Timişoara, iar săptămâna viitoare va mai pleca un transport cu saci de făină.

Primarul Nicolae Robu spune că a discutat cu reprezentanții firmelor, pe care i-a rugat să se implice în această acţiune caritabilă. „Am considerat că este bine să venim în sprijinul acestor oameni năpăstuiţi de soartă, a sinistraţilor din judeţul Galaţi. Cu sprijinul a şase parteneri din judeţul Timiş şi alţi doi implicaţi în transport, trimitem către sinistraţi 44 paleţi cu apă. Ne-am interesat întâi la autorităţiile din Galaţi ce ar fi mai necesar şi am aflat că au nevoie de apă şi făină. Săptămâna viitoare vom trimite și un transport de făină”, a declarat primarul Nicolae Robu. Liberalul nu a considerat necesar să facă un apel public pentru a strange donaţii pentru sinistraţii din Galaţi. „Eu am procedat aşa cum se vede şi sunt mulţumit că putem trimite în Galaţi cele două tiruri. Când considerăm să facem apeluri publice le facem, când considerăm că trebuie să abordăm lucrurile altfel le abordăm altfel”, a mai spus edilul.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

5 minute ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

O oră ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

3 ore ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

3 ore ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 21 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 21.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago