Categories: Social

Zece strazi din Timisoara raman fara gaze naturale duminica

Chiar de Sfânta Marie, mii de timișoreni vor trebui să se mulțumească cu mâncare rece la prânz. E.ON Gaz anunță că, pe 8 septembrie, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat pe zece străzi din Timişoara.

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, va fi oprită, începând cu ora 9, alimentarea cu gaze naturale pe următoarele străzi: Calea Torontalului (parţial), Grigore Alexandrescu, Arthur Rubinstein, Vlad Bănăţeanu, Marius Moga, Augustin Coman, Sabin Evuţianu, Nicolae Table, Franz Schmitz şi Vasile Loichiţa. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil în jurul orei 20.

Compania îi sfătuiește pe consumatori să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, ei trebuie să anunțe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie, la numerele de telefon 0800-800.928 sau 0265-200.928.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

12 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

14 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

15 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

15 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

17 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

17 ore ago