ACS Poli sparge gheata dupa sase etape: victorie de arbitru la Cluj

Două luni și jumătate, un nou antrenor și un arbitru dispus să arate foarte ușor punctul cu var. De asta a avut nevoie ACS Poli pentru a obține o nouă victorie în Liga I. Timișorenii au câștigat luni seară, în fața Universității Cluj, Szekely a marcat din nou, dar echipa nu joacă mare lucru.

Universitatea Cluj rămâne fără victorie, după meciul de luni seara, pierdut în fața lui ACS Poli, o altă echipă în mare foame de puncte. Timișorenii au antrenor nou, Aurel Șunda revenind în prima ligă, după demiterea lui Vali Velcea. ACS a început meciul în formula Nuno Claro, Nohai, Petre, Şeroni, Poparadu, Trandu, Gorobsov, Keita, Nanu, Popovici și Szekely. Prima repriză a fost lipsită de orice spectaculozitate și destul de încâlcită din punct de vedere al fazelor de poartă. La cum a arătat partida în primele ei minute, coroborat cu aspecul dezolant al tribunelor aproape goale ale imensului stadion clujean, uneori puteai avea senzația că asiști la un meci de ligă secundă.

Ocazii foarte clare în primele 45 de minute n-au fost, dar, în schimb, arbitrul a dat nu mai puțin de cinci cartonașe galbene. Ultimul dintre ele a venit în minutul 44, când Rilke a faultat în careu, a fost avertizat, iar „centralul” a arătat punctul cu var. Szekely a executat și a marcat cel de-al șaptelea său gol din acest sezon. Vârful timișorenilor a înscris ultima dată acum două luni și jumătate, în meciul din deplasare cu Săgeata Năvodari, și și-a trimis colegii în vestiar cu avantaj pe tabelă.

Repriza a doua a fost mult mai animată, gazdele alergând cu disperare după egalare, în timp ce oaspeții aproape că nu s-au văzut. Cu o singură excepție: portarul Nuno Claro, ale cărui reflexe senzaționale au salvat echipa timișoreană de la primirea unor goluri. Cea mai mare ocazie a clujenilor a avut loc în minutul 58, când Balde a ratat absolut incredibil din doi metri. Jucătorii lui Șunda au preferat o posesie liniștită, fără să pună în pericol poarta lui Veselovski, iar asta i-a costat.

În minutul 84, Abrudan a marcat cu capul, după o centrare venită de la Cristocea, și a adus egalarea pentru „șepcile roșii”. Patru minute a durat bucuria gazdelor, pentru că Nanu a scăpat spre poartă, a fost oprit de Veselovski, arbitrul a văzut fault și a arătat al doilea penalti. Gorobsov transformă și stabilește scorul final: 2-1 pentru ACS Poli. Pentru timișoreni urmează meciuri grele: acasă, cu Pandurii, în deplasare, cu Petrolul, și în Cupa României, cu Steaua.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

20 de minute ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

O oră ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

O oră ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

2 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

2 ore ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

2 ore ago