Categories: Poli Timisoara

Bojin, despre Velcea: „A stiut de la bun inceput cati bani sunt la echipa”

Vali Velcea a părut resemnat în momentul în care a fost anunțată înlocuirea lui de pe banca tehnică a lui ACS Poli. El le-a mulțumit lui Nicolae Robu și Titu Bojin, dar președintele CJ Timiș i-a reproșat voalat ieșirea de dinaintea meciului cu Corona Brașov. Bojin spune că Velcea știa exact care e situația financiară a clubului.

Aventura lui Vali Velcea pe banca tehnică a echipei timișorene a luat sfârșit, cel puțin pentru moment. Rezultatele proaste din ultimele etape, dar mai ales declarațiile belicoase de dinaintea partidei cu brașovenii de la Corona par să-i fi decis „condamnarea”. „Nu e ușor să pleci, dar vine o zi în care trebuie să faci asta. M-am dedicat 100% clubului, însă uneori asta nu e de ajuns. Am avut parte mereu de provocări în cariera mea, iar asta este una dintre ele. Nu plec de la echipă, trebuie să rămân la greu și să ajut. Timișoara este casa mea, Poli este sufletul meu. Mulțumesc primarului Nicolae Robu și președintelui CJ, Titu Bojin, pentru încrederea acordată. ACS este proiectul lor, noi nu suntem decât exercitanții în domeniu. Nu am să mă las de antrenorat, sunt însă conștient că asta nu este o meserie din care să ieși la pensie”, a declarat Velcea, după ce a fost anunțată numirea lui Aurel Șunda ca „principal”.

Titu Bojin, președintele CJ Timiș, unul dintre principalii finanțatori ai echipei, i-a taxat însă atitudinea de dinaintea ultimului său meci în calitate de antrenor principal. „Velcea a știut de la bun început și câți bani sunt, și ce jucători sunt. Nu poți să te schimbi pe parcurs. Jucătorii buni, liberi de contract, pe care i-am putea lua acum, nu vin pe bani puțini. Vom stabili în decembrie, la finalul turului, câți bani avem și ce transferuri putem face. Credeți că dacă ar vrea Mutu să vină, i-am putea plăti un salariu cât al celorlalți zece jucători?” , a spus Bojin.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

49 de minute ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

O oră ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

18 ore ago