Categories: Administratie

Constructim si ADP au ajuns la concluzia ca parcarea din Piata 700 nu e rentabila

Consilierii locali votează, joi, un proiect de modificare a contractului de asociere încheiat între ADP şi Constructim pentru parcarea din Piaţa 700. Dacă acesta trece, acolo va apărea o nouă clădire cu trei etaje, care să aducă bani, în condițiile în care parcarea exclusivă nu este… rentabilă. Update: Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi de primarul Nicolae Robu.

ADP și Constructim sunt asociate din 2009, pentru construcţia şi exploatarea parcării subterane din zona Pieţei 700. Aceasta a fost deschisă cu mare tam-tam în 2012, contractul fiind modificat ulterior în sensul în care firma privată a preluat administrarea parcării. Acum ar urma o nouă schimbare, pentru că ambii asociați au ajuns la concluzia că nu prea fac bani din locurile de parcare. Ei cer acum acordul consilierilor locali pentru ridicarea unei noi clădiri cu trei etaje, în zona parcării existente, dar și pentru amplasarea unor căsuțe din lemn pentru diverse târguri. Imobilul va ocupa aproape 10% din suprafața parcajului public, dar nu va afecta numărul de locuri de parcare. Viceprimarul Dan Diaconu explică de ce s-a ajuns la concluzia că parcarea exclusivă nu e rentabilă. Asta, deși e situată în zona centrală, unde locurile de parcare sunt foarte greu de găsit. „Se doreşte o clădire P+3, cu funcţiuni comerciale. E o propunere din partea ADP, care este parte a asocierii cu Constructim pentru parcarea din 700. O să vedem dacă consiliul local acceptă sau nu acest lucru. Din punctul de vedere al ADP şi al Constructim, după ora 16, parcarea nu mai este deloc rentabilă. Vor să găsească o formă de funcţionare în aşa fel încât să se rentabilizeze. De asemenea, vor să amplaseze căsuțe de lemn pentru Târgul de Crăciun”, a spus Diaconu.

UPDATE: Proiectul de modificare a contractului de asociere încheiat între ADP şi Constructim pentru parcarea din Piaţa 700 a fost retras de pe ordinea de zi. Nicolae Robu a decis că e nevoie de mai mult timp de gândire pentru a permite ridicarea unui nou corp de clădire cu trei etaje, care să rentabilizeze parcarea.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

7 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

8 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

11 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

12 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

12 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

13 ore ago