Categories: Info si Utile

Fara inaugurare, strada Farului este finalizata

Lucrările la strada Martir Eugen Nagy din zona în care locuişte primarul Nicolae Robu aproape finalizate, după aproape două luni. Circulaţia s-a redeschis, iar edilul şef aşteaptă să se finalizeze şi ultimele retuşuri pentru a o putea inaugura.

După mai multe vizite, atât nocturne, cât şi matinale ale primarului Nicolae Robu în zona în care locuieşte, lucrările au început să intre în linie dreaptă. Locuitorii de pe strada Martir Eugen Nagy au de acum trotuare nou asfaltate şi multe locuri de parcare, aşa cum a şi promis edilul şef. „Pe partea dinspre blocuri vor fi locuri de parcare la 45 de grade, deci foarte multe locuri de parcare, până la primul rând de borduri îngropate în asfalt, iar pe partea dinspre Şcola Generală nr. 30, între bordura de lângă trotuar şi alt rând de borduri de pe carosabil, vor fi locuri de parcare longitudinale. Între cele două rânduri de borduri va fi banda de circulaţie, se va circula într-un singur sens”, ne-a spus primarul Nicolae Robu. Pe stradă au fost tăiaţi mai mult copaci, mai exact brazi, de pe partea cu blocuri, iar bordurile au fost schimbate de vreo două ori din cauza unor scăpări în proiect.

În faţa Şcoli Generale nr. 30 lucrările sunt în toi. Deocamdată este finalizată doar una dintre parcari şi muncitorii SDM ar trebuie să se apuce de cea de-a doua. În faţa şcolii va fi amenjată o piaţetă unde va apărea o fântână ornamentală iluminată artistic. „În capete şi spre sud şi spre nord vor fi parcări. Parcare din dreapta este gata, parcare din stânga va fi făcută în perioada imediat următoare. Între cele două parcări rămâne un spaţiu imens care va reprezenta piaţeta. Acolo la mijloc va fi o splendidă fântână ornamentală de jur împrejur vor fi bănci, vor fi stâlpi de iluminat, evident că şi acea fântână va fi iluminată artistic şi noaptea va fi şi mai frumoasă decât ziua”, ne-a mai spus Robu.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

20 de minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

O oră ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago