Categories: Administratie

Liviu Dragnea vrea sa le umfle muschii lui Bojin si Robu

Puterile președintelui CJ Timiș, Titu Bojin, și ale primarului Nicolae Robu vor crește mult, în cazul în care un proiect legislativ pregătit de vicepremierul Liviu Dragnea va fi pus în practică. Bojin va deveni șef peste mai multe instituții deconcentrate, va primi bazele sportive de la Ministerul Tineretului și Sportului, în timp ce Robu va avea în subordine Poliția Rutieră.

Dacă nu a reușit să facă nimic cu regionalizarea, proces care trebuia finalizat în luna septembrie, vicepremierul Liviu Dragnea intenționează acum să facă o reformă în ceea ce privește descentralizarea. Ministerul pe care-l conduce (al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) a trimis în teritoriu un proiect de ordonanță de urgență, privind descentralizarea administrativă a țării. Ordonanța ar modifica nu mai puțin de 21 de acte normative și ar trebui să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014. Potrivit proiectului, președinții de consilii județene și primarii de municipii reședințe de județ vor obține noi competențe și atribuții, unele foarte importante.

Președinții de consilii județene ar urma să controleze o serie de servicii deconcentrate, aflate acum în subordinea unor ministere sau agenții. Șefii acestora vor fi numiți chiar de liderii județeni. Liviu Dragnea așteaptă în schimb din partea „baronilor” locali sprijin pentru proiectul său de regionalizare. Astfel, în subordinea consiliilor județene vor fi transferate și reorganizate, printre altele: oficiile județene de agricultură, direcțiile județene pentru cultură și patrimoniu, direcțiile județene de sport și tineret, unități teritoriale de promovare turistică, centrele județene de resurse și asistență educațională, casele corpului didactic, agențiile județene de ocupare a forței de muncă, agențiile de plăți și asistență socială, agențiile județene pentru protecția mediului, direcțiile de sănătate publică ș.a. Tot în subordinea consiliilor județene vor fi transferate toate porturile dunărene. Astfel, președintele CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, va fi șef peste porturile din Moldova Nouă și Baziaș.

În subordinea primăriilor vor funcționa serviciile rutiere și de ordine publică. Șefii acestora vor fi numiți de primari. Proiectul lui Dragnea are și o mare miză imobiliară. Astfel, toate cinematografele și grădinile de vară din patrimoniul RADEF vor trece în proprietatea primăriilor. Alte clădiri și monumente din proprietatea Ministerului Culturii vor trece la consiliile județene. Aceleași consilii județene vor avea noi competențe în privința turismului cum ar fi: autorizarea stațiunilor balneare, emiterea brevetului de turism, atestarea parcurilor turistice, activități ecoturistice. De asemenea, consiliile județene vor prelua, în afara direcțiilor de tineret și sport, toate bazele sportive deținute de Ministerul Tineretului și Sportului.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

9 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

11 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

13 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

16 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

16 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

17 ore ago