Categories: Politica

PDL-istii vor sa elimine complet traficul din centrul Timisoarei

Democrat-liberalii o iau pe urmele primarului Nicolae Robu și au și ei planuri mărețe, care vizează modificarea radicală a centrului Timişoarei. Ei visează la eliminarea circulaţiei din faţa Catedralei Mitropolitane și transformarea întregului centru în zonă pietonală, până la Canalul Bega. Prețul: între patru și cinci milioane de euro.

Planul PDL, prezentat vineri de consilierul Ștefan Sandu prevede ca în zona Flora să fie lărgit canalul Bega şi să se construiască un port turistic. Conform proiectului realizat de arhitectul Ionel Pop și dat deja spre analiză Mitropoliei Banatului, linia de tramvai ar urma să traverseze Parcul Central. Dacă va trece de exigenţele celor mai înalte feţe bisericeşti, el ar putea ajunge în plenul Consiliului Local Timişoara. Planul de reorganizare a centrului cuprinde şi cel puţin 800 de locuri de parcare, toate supraterane. O variantă ar putea fi prevedea şi construirea a sute de locuri de parcare în subteran, în zona centrală a oraşului.

În prima fază, lucrările sunt estimate să coste patru-cinci milioane de euro şi ar urma să fie plătite din bugetul local. Planul PDL are două variante. „Sunt două variante de lucru, diferenţele constau în posibilitatea ca linia de tramvai care, în momentul de faţă, trece pe lângă catedrală să fie deviată prin Parcul Central, pe o rută foarte scurtă, către zona intersecţiei de la Spitalul de Copii, rezultând în acest fel o zonă verde mult mai amplă în jurul Catedralei. Traficul auto nu va intra în blocaj, pentru că s-ar construi o nouă cale de acces de-a lungul canalului Bega de la intersecţia podului de la Electro, zona Terasei Bănăţene, până în zona subpasajului de la podul din Maria”, a mai spus Sandu.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o…

11 ore ago

Cristian Anton, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii…

11 ore ago

Deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă, amintiri din vremea în care a organizat “concursuri pe bune” la ARR

În contextul reţinerii de către DNA a şefului Autorităţii Rutiere Română (ARR), Cristian Anton, deputatul…

14 ore ago

București, Iași și Timișoara sunt cele mai dinamice piețe imobiliare pe segmentul nou

Cei interesați de cumpararea unei locuințe se uită tot mai des spre apartamentele noi. Chiar…

15 ore ago

Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș

Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea…

15 ore ago

Cine este Cristian Anton, PSD-istul prins cu peste o jumătate de milion de euro în cutii de pantofi. De la lumea interlopă la Sorin Grindeanu

Cristian Anton, cel reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi constituire de grup infracţional…

16 ore ago