Categories: Administratie

S-a votat: PMT ia de la investitii ca sa plateasca datoriile Colterm

Rectificarea de buget votată marți prevede o suplimentare a cheltuielilor de personal din PMT, dar și alocarea a opt milioane de lei către Colterm. Banii pentru plata datoriilor la gaz au fost luați de la investiții, iar primarul Nicolae Robu nu exclude o nouă rectificare. Consilierii au votat și o multifuncțională de 10.000 de euro pentru secretariatul PMT.

Rectificarea bugetară n-a mai trecut prin comisia de buget, așa că țărănistul Bogdan Herzog a cerut explicații în plen. Le-a primit și a fost mulțumit, astfel că proiectul a fost votat în unanimitate. Rectificarea prevede o suplimentare a cheltuielilor de personal cu aproape 23,5 milioane de lei, precum și opt milioane de lei pentru Colterm. „Este nevoie să ajutăm compania Colterm să-și plătească datoriile către Petrom Gaz. Contractul nu ar fi putut fi reziliat până când Colterm nu și-ar fi plătit datoriile. Am negociat și au avut încredere că ne ținem de cuvânt”, a declarat primarul Robu.

Acesta explică și de unde provin cele aproape două milioane de euro. „Banii au fost luaţi de la anumite obiective de investiţii care nu îi vor consuma în totalitate până la sfârşitul anului, din cauza întârzierilor apărute în licitaţii. Nu vor avea de suferit acele obiective. Banii nu acoperă toate datoriile, dar noi îi avem eşalonaţi, avem de plătit o rată de circa opt milioane şi vrem să o plătim la timp conform angajamentului. La următoarea rată vom vedea ce se va întâmpla, este posibil să facem o nouă rectificare”, a spus Robu.

După rectificare, Poliția Locală primește și ea 5.000 de lei pentru o imprimantă, dar cheltuiala cea mai curioasă este multifuncționalul de 40.000 de lei, destinat Secretariatului General al lui Ioan Cojocari. Este vorba despre o imprimantă de rețea care o va înlocui pe cea stricată. Vor primi bani pentru cheltuieli cu personalul și/sau dotări Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, Spitalul Municipal și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș”.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

7 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

8 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

11 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

12 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

12 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

13 ore ago