Categories: Invatamant

World Education Fair, pentru tinerii care vor sa invete in strainatate

World Education Fair, cel mai mare târg de consultanţă educaţională pentru studii în străinătate, se deschide, miercuri, la Timișoara. Tinerii care își doresc să învețe în universități prestigioase din Europa sunt așteptați să vadă ofertele.

Ediţia de toamnă a World Education Fair se deschide miercuri, la Hotel Timișoara, între orele 11 și 16. La târg participă reprezentanţi ai unor universităţi de elită din Europa. După statisticile din anii anteriori, studenții români preferă instituții de învățământ din Marea Britanie, Danemarca şi Olanda. „Continuă tendinţa de creştere de a învăţa în afara ţării. Faţă de anul trecut, numărul de studenţi admişi a crescut cu 10%. Ne aşteptăm ca numărul total de candidaţi din România să ajungă, în acest an, până la aproximativ 2.800 de persoane”, spune Ana Maria Papp, managerul departamentului de consultanţă educaţională IntegralEdu. Cele mai căutate programe sunt Dreptul, Medicina, Economia, Informatica, Ştiinţele Naturii, Biologia şi Ingineria. Din acest an, Danemarca va acorda şi ajutor nerambursabil în valoare de 720 euro pe lună pentru tinerii din UE care studiază, dar şi care muncesc 10-12 ore pe zi. O altă ofertă interesantă vine din Olanda, care oferă până la 966 de euro pe lună pentru studenţii cu un venit familial anual mai mic de 30.000 de euro. Studenţii care sunt interesaţi de eveniment se pot înregistra pe on-line pe adresa www.worldeducation.ro.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

7 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

10 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

11 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

11 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

13 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

15 ore ago