Joi, de la ora 12, la cantina-restaurant Elba, cu intrarea pe Splaiul Titulescu, Serviciul pentru Protecția Socială a Persoanelor Vârstnice organizează un dublu eveniment: aniversarea cuplurilor cu peste 50 ani de căsătorie și a vârstnicilor longevivi din Timișoara. Sărbătoriții și invitații lor se vor bucura de un program artistic susținut de Ansamblul „Timișul” al Casei de Cultură, Grupul de dans „Senioarele” al Asociației Seniorilor, Grupul de gimnastică al Clubului Pensionarilor „Buna Vestire”, elevii de la Șc. Gen. Nr. 24 și interpreta de muzică populară Maria Petchescu.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…